FOTO: Moș Nicolae darnic la Spitalul de Psihiatrie Sibiu. Cadouri, colinde și emoții într-un moment minunat

Cele mai citite

Moș Nicolae a ajuns anul acesta atât la pacienții adulți și la copiii internați în Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, aducând daruri, colinde și multe emoții.

Pentru pacienții din Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor – Adulți, vizita a fost însoțită de o serbare specială, în cadrul căreia au colindat atât pacienții, cât și invitații Doinița și Ionuț Sambotin, Neluțu Varga și Sebastian Stan.

Atmosfera festivă creată în sala de sport a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Elena Delia Stoicescu” Sibiu, a fost un prilej de apropiere și speranță.

Pacienții care au cântat colinde s-au pregătit pentru acest spectacol cu ajutorul asistentei sociale, Liliana Macarie și a voluntarului Vlad Părău.

Publicitate

În cadrul acestor zile speciale, managerul spitalului, Florin Neag, a transmis un mesaj de recunoștință:

„Împreună cu toți colegii din spital, reușim să facem zi de zi o echipă. Acest spital nu ar funcționa fără tot ceea ce înseamnă conducerea secțiilor.

Mulțumesc colegilor care, chiar dacă nu sunt în prima linie, sunt acolo pentru atingerea obiectivelor – asistenți, psihologi, ergoterapeuți, infirmiere, îngrijitori de curățenie și colegilor care lucrează în curte, fiecare având un rol esențial în buna funcționare a instituției.”

El a subliniat importanța sprijinului acordat pacienților în procesul lor de recuperare:

„În aceste zile, gândurile noastre se îndreaptă și către pacienții care vin în spital ca să-și regăsească sănătatea. Acest lucru ne împinge pe toți înainte să facem lucruri mai bune, zi de zi.”

Managerul a vorbit și despre munca din domeniul sănătății mintale:

„Sănătatea mintală nu este un obiectiv, este un drum. Iar acest drum nu poate fi parcurs decât împreună – cu colegii noștri, cu oamenii dragi care ne susțin și cu instituțiile partenere.”

Florin Neag a adresat mulțumiri speciale Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Elena Delia Stoicescu” Sibiu pentru sprijinul oferit în organizarea spectacolului prilejuit de Moș Nicolae.

„Dincolo de resurse și energie, trebuie să existe empatie. Vă mulțumesc din suflet și vă urez sărbători minunate!”

Seara, pentru copiii internați, Moș Nicolae a pregătit daruri și emoții. Două sibience cu suflet mare, Camelia și Alexandra, l-au ajutat pe Moș Nicolae să ajungă și la copiii internați în spital și au donat pungi cu dulciuri celor internați în Secția de Recuperare Neuropsihomotorie.

Aceste două doamne vin de trei ani de zile în secția spitalului, cu daruri de Moș Nicolae pentru copiii bolnavi. Alexandra este sora unui băiat din Sibiu, care a fost pacient al secției spitalului.

„Dorim, din tot sufletul, ca toți copiii să se facă bine și niciun copil să nu fie bolnav” – a declarat Camelia, una din ajutoarele lui Moș Nicolae.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Moarte îngrozitoare pentru un fost PREȘEDINTE UDMR. A fost strivit sub un tractor

Fostul președinte executiv al UDMR, Takacs Csaba, în vârstă de 71 de ani, a murit, vineri, la Corneni, în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect