Municipiul Mediaș face un pas important spre modernizarea spațiilor publice și valorificarea patrimoniului natural.
Malurile râului Târnava Mare vor fi transformate într-o amplă zonă destinată relaxării, sportului și petrecerii timpului liber, printr-un proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de aproape 25 de milioane de lei.
Contractul de finanțare a fost semnat între Primăria Mediaș și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021–2027.
Valoarea totală a investiției este de 24.591.642,68 lei, dintre care 7.757.543,19 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, iar 1.186.447,78 lei provin de la bugetul de stat.

Diferența este asigurată din bugetul municipiului Mediaș. Finalizarea proiectului este estimată pentru luna decembrie 2029.
Simion Crețu: „Malurile râurilor devin un liant al comunității”
Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu, a subliniat că astfel de investiții schimbă radical modul în care comunitățile privesc cursurile de apă.
„Municipiul Mediaș se alătură orașelor care schimbă percepția locuitorilor și vizitatorilor asupra cursurilor de apă care le brăzdează.

Acestea nu mai sunt privite de localnici ca spațiile nimănui numai bune să fie transformate în depozite ad-hoc de gunoi cum, din păcate, se întâmplă prea des.
Prin proiectul acesta, la Mediaș, ca și în alte localități care implementează investiții asemănătoare, atitudinea față de zestrea naturală verde-albastră se schimbă radical.
Ele devin un liant al comunității, un spațiu atractiv care aduce plusvaloare atât în termeni de societate, cât și de creare a unor oportunități economice specifice culturii, sportului și chiar alimentației publice, contribuind la dezvoltarea economică a urbei.

Pentru susținerea acestui tip de investiții avem alocate în Programul Regiunea Centru peste un miliard de lei.
Pe de altă parte, vorbind despre contribuția fondurilor europene la creșterea confortului urban și a nivelului de trai al locuitorilor Mediașului, ele vin din mai multe programe, dar numai din programele gestionate de ADR Centru, valoarea acestora depășește 91 de milioane de lei”, a declarat Simion Crețu.
Aproape 29 de hectare de spații verzi și zone de agrement
Proiectul prevede amenajarea a aproape 29 de hectare de spații verzi de-a lungul râului Târnava Mare, pe o lungime de 3,3 kilometri, precum și pe malurile pârâului Moșna, pe încă 700 de metri.
Intervențiile vor fi realizate într-o manieră care să protejeze ecosistemul natural și vegetația existentă, încurajând apropierea oamenilor de natură și păstrarea valorii ecologice și istorice a zonei.
Gheorghe Roman: „Râul Târnava Mare va deveni un punct de întâlnire, de sport și de relaxare”
Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, consideră că investiția va schimba radical imaginea orașului.
„Sunt bucuros să vă anunț că facem un pas decisiv pentru transformarea radicală a zonei verzi a orașului nostru.

Astăzi, 16 iulie 2026, în urma semnării contractului, demarăm oficial un proiect de suflet, de o importanță majoră pentru sănătatea, confortul și viitorul comunității noastre: amenajarea malurilor râului Târnava Mare.
În baza unei bune colaborări cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și prin atragerea și utilizarea eficientă a fondurilor europene putem transforma aceste proiecte de infrastructură verde într-o realitate concretă și astfel beneficiem de resursele financiare necesare pentru a moderniza Mediașul la standarde europene.
Acest proiect de anvergură se întinde pe o suprafață totală de 28,4 hectare de teren localizat în intravilanul municipiului. Scopul nostru este clar: transformarea acestei zone naturale într-un spațiu modern de agrement, sport și relaxare, redat cetățenilor.
Prin această investiție, nu doar că îmbunătățim calitatea vieții în Mediaș, dar facilităm accesul direct la natură și creăm legături pietonale sigure și moderne.

Ne dorim un spațiu incluziv, motiv pentru care toate funcțiunile sunt proiectate pentru a fi accesibile tuturor categoriilor de persoane, inclusiv celor cu mobilitate redusă.
Râul Târnava Mare va deveni un punct de întâlnire, de sport și de relaxare pentru familiile noastre. Este un proiect verde, modern, pe care comunitatea noastră îl merită din plin și pe care mă bucur nespus să îl văd cum prinde viață”, a declarat Gheorghe Roman.
Alei, piste de biciclete și grădină senzorială
Investiția va include peste 7,8 kilometri de alei pietonale, 2,3 kilometri de piste pentru biciclete, scări și rampe de acces, o grădină senzorială cu o suprafață de 473 de metri pătrați, un dren de peste 1.300 de metri pătrați, plantarea de specii perene și instalarea de mobilier urban și rastele pentru biciclete.


Principalii beneficiari ai proiectului vor fi cei peste 22.000 de locuitori din zona în care se realizează investițiile, însă noul spațiu verde va putea fi utilizat de aproape 40.000 de medieșeni, precum și de turiști și vizitatori din localitățile învecinate.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



