9.1 C
Sibiu
marți, martie 5, 2024

Încă nouă autobuze electrice pentru Sibiu

Cele mai citite

Nouă autobuze electrice vor fi introduse etapizat pe traseele 5 și 13 și încă trei stații de încărcare rapidă urmează să fie instalate în zona gării și la autobaza Tursib, pentru încărcarea peste noapte a autobuzelor.

Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, a anunțat că nouă autobuze electrice vor circula pe străzile Sibiului în următoare perioadă: “Flota Tursib numără în prezent 110 autobuze noi, prietenoase cu mediul. Încă 9 autobuze, electrice, vor completa modernizarea transportului public pe care ne-am concentrat în ultimii 4 ani. Vom continua pe această direcție pentru că reamintesc că avem depus un proiect în parteneriat cu 9 localități din jurul Sibiului pentru a cumpăra 36 de autobuze electrice care să deservească transportul în zona periurbană”.

Cele nouă autobuze electrice au fost achiziționate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Valoarea acestei investiții este 27,94 milioane de lei, producătorul fiind Solaris Bus & Coach din Polonia.

Acestea vor fi livrate etapizat, în lunile iulie- septembrie, primul autobuz sosind chiar la finalul săptămânii trecute.

Cum vor arăta autobuzele

Cele nouă autobuze electrice au o lungime de 12 metri, cu 3 uși duble pentru îmbarcare/debarcare, oferind 82 de locuri pentru pasageri și au autonomie de 102 km cu o încărcare compltă a bateriei.

Au fost realizate dotări pentru confortul pasagerilor: rampă pentru accesul persoanelor care se deplasează cu cărucior rulant sau cu cărucior pentru copii, sistem audio-video pentru informarea călătorilor, aer condiționat și încălzire, echipamente pentru WiFi și prize USB pentru încărcarea aparatelor mobile.

De asemenea, autobuzele au dotări pentru o gestionare eficientă: sistem de diagnosticare electronic, sistem de management al traficului, care transmite date în timp real de pe traseu către autobaza Tursib, echipamente pentru numărarea călătorilor, sistem de supraveghere video.

La pachet cu autobuzele, vor fi livrate și trei stații de încărcare rapidă, două urmând să fie instalate în Piața Gării și una la autobaza Tursib. Totodată, s-au livrat 9 stații cu încărcare lentă, care vor fi instalate în autobaza Tursib pentru încărcarea peste noapte a autobuzelor.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Indemnizația de șomaj a crescut de la 1 martie. S-au majorat și celelalte stimulente pentru ocuparea forței de muncă

Baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj şi a altor măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect