Începe promovarea turistică a Sibiului pentru anul viitor. Sibiul turistic și cultural este promovat în această săptămână la World Travel Market în Londra (3-6 noiembrie), un târg care se adresează îndeosebi operatorilor în turism şi mai puţin publicului larg. Echipa administraţiei locale sibiene va promova la standul Sibiului atracţiile turistice locale, dar şi agenda culturală şi sportivă a oraşului cu evenimentele deja consacrate. Sibiul va fi prezent cu materialele de promovare tipărite, dar şi cu reprezentanţi care vor oferi informaţii cu privire la oraşul nostru din punct de vedere turistic şi cultural şi vor stabili contacte cu agenţii şi operatorii interesaţi.
Tot în această lună, în perioda 13-16 noiembrie, Sibiul va fi reprezentat la Târgul de Turism al României din Bucureşti, unde vor fi oferite informaţii despre posibilităţile de petrecere a sejurului în Sibiu. Participanții la acest târg vor primi şi oferta culturală a lunii decembrie.
Tot pentru promovarea ca destinație turistică, Sibiul va fi prezent în luna ianuarie la alte două importante târguri de turism: la Viena și la Stuttgart.
Potrivit reprezentanților Primăriei, numărul turiștilor se află în creștere continuă.
„Încasările din taxa hotelieră arată un trend de creştere continuă încă din 2005, cu o uşoară scădere în 2009 şi 2010, când situaţia economică la nivel global a traversat o perioadă dificilă. Această creştere continuă în domeniul turismului din municipiul Sibiu indică faptul că strategia de promovare turistică a oraşului este bună şi generează rezultate pozitive”, se arată într-un comunicat de presă.




