21.2 C
Sibiu
duminică, mai 19, 2024

Investiții fără precedent în județ. Fonduri europene mai multe ca niciodată

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Publicitate

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a vizitat, astăzi, judeţul Sibiu, ocazie cu care a vizitat mai multe obiective de investiţii derulate de Consiliul Județean și primăriie din județ.

Pe parcursul vizitei a fost însoțit de deputatul de Sibiu, Raluca Turcan, ministrul Culturii și președintele PNL Sibiu, și de președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Ministrul Veștea spune că este mulțumit de modul în care autoritățile locale și conducerea Consiliului Județean Sibiu au reușit să atragă fondurile de la Guvern, derulate prin intermediul ministerului, în condițiile în care instituția județului gestionează investiții fără precedent ca valoare a fondurilor atrase. Sunt incluse aici reabilitarea drumurilor județene, reabilitarea energetică a clădirilor din cadrul unităților medicale, cum ar fi Spitalul Clinic Județean de Urgență și Spitalul de Psihiatrie, investiții în infrastructură și până la construirea de case de tip familial sau construcția unor spații pentru copii cu nevoi speciale sau din centrele de plasament.

Publicitate

Potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean, în completarea informațiilor prezentate de ministrul din Guvernul Ciolacu, valoarea cumulată a investițiilor derulate de Consiliul Județean Sibiu, în ultimii ani, este de 1,41 miliarde lei, în cadrul a aproximativ 60 de proiecte. Potrivit spuselor lui Adrian Veștea, județul Sibiu este unul dintre județele de top din regiunea CENTRU. Afirmația este cu atât mai favorabilă județului Sibiu, în condițiile în care acesta a fost președintele Consiliului Județean Brașov, înainte de a fi numit ministru. Totodată, acesta a recunoscut că județul Sibiu s-a aflat înaintea județului Brașov, în ceea ce privește atragerea proiectelor de investiții, în perioada în care era la conducerea județului Brașov.

valoarea proiectelor atrase este fără precedent pentru județul Sibiu. Cele mai importante investiții au avut loc în unitățile medicale din subordinea Consiliului Județean”.

declară președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean
Publicitate

Deputatul Raluca Turcan a declarat „că toate investițiile atrase de autoritățile locale în județul Sibiu s-au realizat în beneficiul oamenilor și au avut ca scop îmbunătățirea calității vieții. PNL este la guvernare pentru a atrage fondurile europene, pentru ca bugetul României pe anul viitor să fie axat pe investiţii şi pentru ca şantierele din țară să fie duse la bun sfârşit. Nu trebuie să ajungem în situaţia ca investiţiile să fie puse în pericol”. La rândul său, Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, a declarat că „valoarea proiectelor atrase este fără precedent pentru județul Sibiu. Cele mai importante investiții au avut loc în unitățile medicale din subordinea Consiliului Județean”.

La o scurtă inventariere a proiectelor, județul Sibiu a reușit să tragă fonduri pentru 98 proiecte în cadrul programului de investiții Anghel Saligny, cu o valoare de 928 de milioane de lei, 131 de proiecte prin PNRR a căror valoare trece de 650 miliaone de lei, iar în județ se derulează proiecte de 770 milioane de lei prin programele PNDL 1 și PNDL 2 pentru autoritățile locale și județene. Totodată, în județul Sibiu va fi derulat un amplu proiect privind construcția de locuințe, numărul acestora ridicându-se la 296 de apartamente prin 4 proiecte. Totodată, Compania Națională de Investiții are în vedere 16 proiecte majore în infrastructura din județul Sibiu.

Ordonanță care poate împiedica investițiile. Există însă și soluții

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a declarat în urma consultărior cu ceilalți miniștrii din Guvern ca până la finalul acestui an ministerul pe care îl conduce să poată să efectueze plăţile necesare pentru a nu intra cu arierate în anul viitor. „Este foarte adevărat şi vreau să precizez acest lucru, că am preluat un exerciţiu bugetar la jumătatea exerciţiului financiar, dar conform discuţiilor purtate cu colegii noştri în Guvernul României, vom face în aşa fel încât, până la finele anului să ajungem într-un grad de plată, în aşa fel încât să nu avem arierate pentru anul viitor”. Ministrul Dezvoltării a luat în calcul şi la impactul Ordonanţei 90, declarând că este foarte important să fie evaluat cât se poate de serios deficitul bugetar, fiindcă este vorba de proiecte foarte multe care sunt în implementare, iar mare parte dintre ele trebuie să fie duse la bun sfârşit.Acesta spune că prin ordonanţa austerităţii nu se va bloca niciun astfel de proiect. „Ministerul Finanţelor va emite un ordin în

care va preciza cât se poate de clar toate aceste aspecte legate de continuarea tuturor lucrărilor. Nu cred că vor avea cum să se blocheze niciun fel de proiect de investiţii”, a spus ministrul Adrian Veştea, potrivit Agerpres. Totuși, sunt temeri mari în rândul constructorilor care au câștigat licitațiile publice că nu își vor încasa toți banii și riscă intrarea în incapacitate de plăți. Acesta a mai precizat că a discutat luni, cu primarul Emil Boc, preşedintele Asociaţiilor Municipiilor din România, pentru a realiza memorandumuri prin care să fie deblocate proiectele importante din administraţie aflate în derulate şi în care s-a ajuns în situaţii de impas. „Chiar astăzi am stat de vorbă cu domnul preşedinte Boc, care conduce Asociaţia Municipiilor din România. Vom gândi memorandumuri şi vom încerca să deblocăm lucrurile care vor crea situaţii în care să nu poată fi finalizate sau să nu poată fi implementate proiectele importante care sunt în derulare şi cu siguranţă sperăm să controlăm toate aceste lucruri în aşa fel încât să nu intrăm în niciun impas, în nicio administraţie publică”, a explicat ministrul Adrian Veştea.

Raluca Turcan a punctat numai lucruri bune

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, susține că ,,investițiile ocupă primul loc pe agenda Consiliului Județean Sibiu, iar rezultatele se văd în teren pentru oameni. Am vizitat astăzi, împreună cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, colegul meu Adrian Veștea și cu președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, șantierele mai multor proiecte de investiții importante pentru sibieni. Sunt proiecte care asigură acces la servicii de sănătate la standarde europene, asistență socială țintită pentru cei vulnerabili, școli mai primitoare și drumuri mai bune, adică mai puțin timp petrecut în trafic. Toate aceste investiții se regăsesc in viața de zi cu zi a sibienilor. Prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la Sibiu este un semnal puternic ca aceste investiții vor continua, ca efortul Consiliului Județean și primăriilor sibiene, va fi sprijinit de Guvern. Vorbim de investiții prin POR, PNRR si Anghel Saligny. Adică fonduri europene și buget național cu o semnificativă cofinanțare din bugetul CJ. Fiecare dintre proiectele derulate aduce plus valoare comunității sibiene. Este dovada că acolo unde există colaborare între guvern și administrația locală, beneficiază oamenii. Însă este necesar ca guvernarea PNL să continue, pentru ca fondurile europene să nu fie puse în pericol, pentru ca bugetul României pe anul viitor să fie axat pe investiții și pentru ca șantierele din România să fie duse la bun sfârșit. Nu trebuie să ajungem în situația ca investițiile în beneficiul oamenilor să fie sacrificate sau puse în pericol, prin periclitarea surselor de finanțare. Din acest motiv am susținut măsurile care vizează o mai bună gestionare a bugetului de stat, asigurând totodată stabilitatea economică a României și asumarea angajamentelor față de partenerii europeni”, susține Raluca Turcan.

Șefa CJ e pe val

Daniela Cîmpean, președintele Consilului Județean Sibiu, a declarat că: ,,în esență, investițiile văzute astăzi, alături de colegii din Guvern, sunt despre oamenii care au nevoie de spitale în care să se poată trata, au nevoie de drumuri sigure pe care să le poată folosi atunci când merg la muncă sau la cei dragi, despre copiii care au nevoie de școli speciale în care să poată fi ajutați să se integreze mai ușor în societate, despre copiii pentru care cuvântul „acasă” va însemna, în scurt timp, căsuțele de tip familial pe care le construim și nu centrele de plasament. Toate acestea se întâmplă mult mai rapid cu sprijinul colegilor din Guvernul României.”

Cele două șantiere vizitate, astăzi, în județ, aduc investiții cumulate de peste 29 de milioane euro în modernizarea infrastructurii rutiere (DJ107B Slimnic-Păuca finanțat prin PNDL – 22,2 milioane euro și DJ 141 pe segmentul limită județ Alba – Broșteni – Bogatu Român – 7,46 milioane euro prin Anghel Saligny).

În infrastructura de sănătate, respectiv șantierele de la Spitalul Județean (secția de neurologie – 8 milioane de euro) și de la Spitalul de Psihiatrie (4,62 milioane euro) investițiile cumulate sunt de peste 12 milioane de euro, incluzând și dotările cu echipamente. La Spitalul Județean sunt în curs de execuție lucrări la 10 din cele 11 clădiri, bugetul total alocat fiind de aproape 21 milioane euro.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

OFICIAL/FOTO: Primul transfer al noului sezon anunțat de FC Hermannstadt

FC Hermannstadt a început transferurile pentru viitorul sezonul din Superliga României și a adus un fundaș dreapta.Oficialii grupării sibiene...

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect