Jina şi Poiana Sibiului nu respectă legea

Cele mai citite

În luna august reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu şi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Co­mi­sa­riatul Judeţean Sibiu au demarat o amplă acţiune de verificare în teren privind stadiul realizării sistării activităţii de depozitare şi închidere a spaţiilor de depozitare a deşeurilor menajere din zona rurală. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că au fost închise marea majoritate a depozitelor de deşeuri din localităţile din mediu rural, autorităţile administraţiei publice locale înţelegând importanţa respectării angajamentelor asumate de către România prin Tratatul de Aderare”, a declarat Bogdan Trif (foto), director coordonator al Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Excepţie au făcut depozitele de deşeuri rurale neconforme care deservesc localităţile Poiana Sibiului şi Jina, care la data controlului erau încă în operare, contrar legii. (C.B.)

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Tudor Chirilă îi „distruge” pe Nicușor Dan și Lia Savonea: „Justiția independentă nu există. Ce face Savonea e o mineriadă!”

Artistul și activistul civic Tudor Chirilă a publicat un mesaj extrem de dur pe rețelele sociale, în care critică...

Știri pe același subiect