Legislativul medieșean are un nou consilier local

Cele mai citite

Dan Paltan PNL Medias micComponenţa Consiliului Local Mediaş s-a schimbat începând cu luni după-amiaza. Este vorba despre un nou consilier, Dan Radu Păltan, care a depus jurământul în cadrul şedinţei ordinare din luna noiembrie. Proaspătul consilier, din partea Partidului Naţional Liberal, îl va înlocui pe Eugen Grozav, care şi-a pierdut postul de consilier, după ce a rămas fără sprijin politic din partea Partidului Social Democrat Mediaş.

Este cea de-a doua încercare de validare a lui Păltan, de această dată cu succes, după ce în urmă cu aproximativ două luni același proiect de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi, după mai multe discuții contradictorii care au durat aproximativ 50 de minute, cu tema ba există, ba nu mai există Alianța USL, pe lista căruia era trecut Dan Radu Păltan.

De altfel, acest post a fost “râvnit” atât de PNL cât şi de PSD în cele 2 luni, social-democrații nefiind nici de această dată de acord cu alegerea făcută, motiv pentru care au fost singurii care s-au opus votului, menționând că vor atacasa hotărârea în contencios administrativ.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Zeci de tineri au fost abordați în plină stradă cu mesaje despre „Dumnezeu Mama”. Adepții „God The Mother” au ajuns în România

Relatări virale pe TikTok despre persoane care promovează „God The Mother” (Dumnezeu Mama) pe străzile din București. Tot mai...

Știri pe același subiect