Legea prevede că eutanasierea câinilor fără stăpân se va putea realiza după ce autorităţile locale vor consulta populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier şi că toţi câinii vor fi ,,cipaţi”. Câinii vor fi ţinuţi în adăposturile înfiinţate de consilii timp de 30 de zile, cu excepţia celor revendicaţi de proprietari. În situaţia în care, după expirarea termenului de cazare, câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau se poate găsi o soluţie combinată, conform hotărârii consiliilor locale, după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale respective, se precizeză în lege. În cazul câinilor nerevendicaţi, se prevede posibilitatea adoptării acestora în termen de şapte zile de către persoane fizice, juridice sau de centrele de adopţie înfiinţate de organizaţiile şi fundaţiile pentru protecţia animalelor. Adoptarea câinilor din adăposturi trebuie să se facă în anumite condiţii, cum ar fi prezentarea dovezii spaţiului cu condiţii corespunzătoare de creştere şi adăpostire, a resurselor materiale necesare pentru întreţinere, a acordului asociaţiei de proprietari sau vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de doi câini, precum şi achitarea unei taxe stabilită de consiliul local, înregistrarea imediat după adopţie a câinelui în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân. Câinii cu vârsta de până la cinci luni vor rămâne în adăposturi până la revendicare sau adopţie, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 12 luni. Proiectul de lege mai prevede că, după examinarea de către medicul veterinar, câinii fără stăpân grav bolnavi, incurabili, irecuperabili sau agresivi şi cărora nu le pot fi identificaţi aparţinătorii, se eutanasiază în termen de trei zile lucrătoare. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi „pentru”, 111 voturi ,,împotrivă” şi 14 abţineri, Legea privind câinii comunitari. Legea a fost adoptată după mai multe săptămâni de amânări. Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui act normativ, informează Mediafax. (C.P.)
Actualizat:
Maidanezii pot fi eutanasiaţi
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Ministrul Apărării a cerut, oficial, CONVOCAREA Parlamentului. Care este motivul
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat că a cerut oficial conducerii Parlamentului convocarea unei ședințe comune a Camerei Deputaților...
Articolul precedent
Articolul următor




