Premieră absolută penru Gaz Metan Mediaş: calificare la masa verde în Europa League

Cele mai citite

Comisia de licenţiere FRF a decis să trimită echipa Poli Timişoara în liga a doua din cauza datoriilor către stat şi mai multor nereguli in actele contabile. în aceste condiţii configuraţia clasamentului Ligii I s-a schimbat, iar echipa Gaz Metan Mediaş a trecut de pe locul şapte pe locul şase şi prinde astfel un loc în Europa League.

Marţi la amiază oficialii Federaţiei Române de Fotbal au anunţat echipele care nu au primit licenţa pentru sezonul 2011-2012 şi ca atare se consideră retrogradate. Alături de Poli Timişoara a fost retrogradată şi formaţia din Bistriţa şi Universitatea Craiova. Aceasta din urmă însă oricum retrogradase în liga a II-a. Rezultatul de marţi al apelului depus de Poli Timişoara era previzibil. Tocmai de aceea cei de la Mediaş se gândeau deja la primele meciuri din turul secund preliminar al Europa League. Chiar dacă sunt conştienţi de faptul că jocurile din Europa League sunt mult mai dificile decât cele din campionatul intern, conducerea şi jucătorii echipei de pe Târnave rămân optimişti. ,,Ne pare rău că bucuria noastră e generată de nefericirea altora. Totuşi, echipa merita să joace în această competiţie, ţinând cont de evoluţiile din acest campionat”, a declarat pentru Prosport.ro Ioan Horoba directorul general al clubului Gaz Metan Mediaş. Medieşenii vor intra în competiţie pe 14 iulie în turul secund, urmând să aibă de disputat în caz de calificare încă o dublă manşă preliminară plus play-off-ul.

Cezar Budescu

Locuri de muncă

 

 

 

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: 6 persoane transportate la spital după un accident rutier în Avrig

UPDATE: "În urma evaluării medicale, toate cele 6 persoane implicate în accident vor fi transportate la UPU Sibiu:un bărbat...

Știri pe același subiect