Un bărbat de 51 de ani, din municipiul Sibiu, a fost reținut de polițiști după ce a fost prins la volan fără a avea dreptul de a conduce și după ce etilotestul a indicat 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 28 septembrie, în jurul orei 4:00.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism care circula pe Calea Gușteriței, la volan aflându-se un sibian în vârstă de 51 de ani.
Verificările efectuate de polițiști au scos la iveală că bărbatul nu deținea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Situația s-a complicat după testarea alcoolscopică. Aparatul etilotest a indicat 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, o valoare care a determinat polițiștii să îl însoțească pe șofer la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Ajuns la unitatea medicală, bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice, potrivit informațiilor transmise de Poliția Sibiu.
În urma administrării materialului probator, polițiștii au dispus, în aceeași zi, reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în cadrul dosarului penal privind conducerea unui vehicul fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Știri pe același subiect
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




