Producătorii care vând brânză, ouă, lapte şi carne în pieţele sibiene vor putea să comercializeze aceste produse doar cu acte. Totul ca urmare a intrării în vigoare a unui ordin al Autorităţii Sanitare Veterinare. Potrivit documentului, producătorii direcţi sunt obligaţi să se înregistreze cu marfa pe care o vând la Direcţia Sanitară Veterinară. De luna viitoare, cei care vor continua să vândă în pieţe fără să fie înregistraţi riscă să scoată din buzunare între 3.000 şi 5.000 de lei. Producătorii care vor să se înregistreze la Direcţia Judeţeană Sanitară-Veterinară (DSV) trebuie să depună o cerere tip şi să achite o taxă. Ordinul nr. 111 emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost publicat în Monitorul oficial la sfârşitul anului trecut. �Prin aceasta se dă posibilitatea consumatorilor să indentifice producătorul şi dacă acesta oferă spre vânzare produse alimentare obţinute în condiţiile respectării normelor tehnologice şi de calitate, pentru a nu periclita sănătatea acestora. Etichetarea produselor alimentare este necesară şi totodată obligatorie pentru a se face menţiuni referitoare la producător, denumirea produsului, originea acestuia, data obţinerii, condiţii de păstrare şi, după caz, orice alte date necesare informării consumatorului. Eticheta se aplică pe produs sau se imprimă pe ambalaje în funcţie de sortimentul de produs alimentar sau modul de prezentare al acestuia. Referitor la produsele obţinute prin procesarea laptelui de oaie: caş, telemea, brânză de burduf, eticheta se aplică pe ambalaj, pe cutia de plastic sau putina în care se transportă telemeaua. Acest Ordin nu impune vidarea produselor din lapte de oaie, cum greşit a fost recepţionat, din motive necunoscute�, a declarat Ioan Penţea, putărtorul de cuvânt al DSV Sibiu. (A.M.)
Actualizat:
Producători cu acte
Cele mai citite
Articolul precedentObiectivele şi eficienţa psihoterapiei
Articolul următorSe caută agricultori în Danemarca şi Marea Britanie
Ultimele știri
Credeați că doar șoferii se droghează? Mecanic de locomotivă, testat pozitiv la canabis
Un mecanic de locomotivă a fost depistat pozitiv la canabis iar alţi doi care desfăşurau activităţi de manevră au...
Shortcode field is empty!