10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Reparații de 4,2 milioane de lei pentru podul peste pârâul Rossbach din Terezian. Traficul spre Mediaș, vizat de lucrări majore

Cele mai citite

Lucrările de reparații la podul peste pârâul Rossbach, situat în cartierul Terezian din Sibiu, la intersecția străzilor Ecaterina Teodoroiu și Cerbului, sunt estimate la aproximativ 4,2 milioane de lei. Suma apare într-un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției, aflat pe agenda Consiliului Local în ședința din aprilie.

Intervențiile sunt considerate de amploare și vizează atât prelungirea duratei de exploatare a infrastructurii, cât și creșterea siguranței traficului rutier, inclusiv lucrări în albia pârâului Rossbach.

Potrivit documentației tehnice, proiectul prevede „schimbarea suprastructurii podului, prin desfacerea elementelor existente, montarea de grinzi prefabricate noi, instalarea de dispozitive etanșe pentru rosturile de dilatație la nivelul culeelor, refacerea plăcii de suprabetonare, aplicarea unui nou strat de asfalt și montarea de parapete conforme normelor actuale”.

Podul, important pentru fluxul rutier

Publicitate

Municipalitatea precizează că podul va avea un rol important în gestionarea fluxului rutier, urmând să preia o parte din traficul de intrare în oraș din direcția Mediaș, în contextul unor lucrări de modernizare la viaductul de pe Calea Șurii Mici.

În urma unei evaluări tehnice, autoritățile au stabilit că sunt necesare lucrări de reparații capitale pentru ca podul să poată fi exploatat în condiții de siguranță, având în vedere creșterea volumului de trafic, inclusiv cel generat de zonele comerciale din apropiere.

Raportul de specialitate menționează că o expertiză tehnică realizată în 2024 a evidențiat starea actuală a structurii și necesitatea unor intervenții pentru asigurarea rezistenței și stabilității în exploatare.

Proiectul intitulat „Reparații capitale pod peste pârâul Rossbach – Calea Șurii Mici” urmează să fie supus aprobării Consiliului Local în ședința din 24 octombrie.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

E oficial – Primăria Sibiu lansează votul: Interzicere sau reglementare pentru „păcănele”?

Pe lângă procedura de consultare publică desfășurată de Primăria Sibiu în perioada 23 martie – 2 aprilie și dezbaterea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect