7.4 C
Sibiu
luni, mai 12, 2025

Peste 2.500 de dosare validate de Consiliul Județean Sibiu în programul RePowerEU

Cele mai citite

În cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin Componenta C6 – Energie, Subcomponentele I4 și I7 destinate gospodăriilor vulnerabile, județul Sibiu a înregistrat o mobilizare semnificativă în ceea ce privește accesarea fondurilor pentru reabilitarea locuințelor în vederea îmbunătățiri eficienței energetice, instalarea de sisteme fotovoltaice și achiziționarea de baterii pentru stocarea energiei.

banner
banner
banner

La nivelul județului, au fost depuse peste 3.000 de dosare în cadrul acestei etape, prin intermediul a 23 de companii și entități eligibile.

În urma procesului de evaluare realizat în cadrul Ghișeului Unic al Consiliului Județean Sibiu, 2.545 de dosare au fost validate, reprezentând un procent ridicat de eligibilitate și un interes crescut al populației din zonele defavorizate pentru adoptarea soluțiilor de energie verde.

Printre motivele care au dus la respingerea dosarelor s-au aflat apartenența solicitanților la alte județe (ex. Mureș), neîncadrarea pe listele cu persoanele vulnerabile emise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, amplasarea locuințelor în zone de protecție a monumentelor istorice sau documentație deficitară privind dreptul de proprietate asupra imobilului.

Despre Programul RePowerEU

Programul RePowerEU are ca obiectiv principal combaterea vulnerabilității energetice și sprijinirea tranziției către surse de energie curată pentru cetățenii cu venituri reduse.

Prin program sunt acordate vouchere de câte 14.000 Euro pentru eficientizarea termică a locuinței, 5.000 Euro pentru sisteme fotovoltaice de minim 3 kW și 5.000 Euro pentru baterii de stocare de minim 5 kW.

Pe tema energiei verzi, Consiliul Județean Sibiu a derulat, în 2023 și 2024, o campanie de conștientizare pentru cetățeni în aproape întreg județul, scopul fiind o mai bună înțelegere a beneficiilor energiei regenerabile și a impactului acesteia în eficiența energetică.

Pentru detalii suplimentare privind stadiul implementării RePowerEU sau alte aspecte legate de eligibilitate și proceduri, se pot consulta informațiile oficiale publicate pe site-ul MIPE: https://mfe.gov.ro/repower-componenta-i4-si-i7-etapa-gospodariilor-vulnerbile

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Ultimele știri

ITP Sibiu și Obligativitatea acesteia: Siguranța Rutieră

Inspecția Tehnică Periodică (ITP) reprezintă un element esențial în asigurarea siguranței rutiere, fiind o cerință legală pentru toate vehiculele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect