Turism lent, cicloturism, meșteșuguri tradiționale și noi oportunități pentru comunitățile locale, noile direcții ale Strategiei de dezvoltare a județului

Cele mai citite

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Sibiu, convocată astăzi, 25 iunie, consilierii județeni vor vota actualizarea Strategiei de dezvoltare economico-socială a Județului Sibiu – Strategia 2030, elaborată în cadrul proiectului „Sustenabilitate. Inovare. Bunăstare. Incluziune socială. Unitate. SIBIU Strategia 2030”, documentul care stă la baza investițiilor și proiectelor prin care comunitățile locale se dezvoltă și se pregătesc pentru viitor.

Recomandări din partea partenerilor

Demersul vine în urma experienței acumulate în două proiecte europene importante în care județul Sibiu este partener: SLOWDOWN, finanțat prin Programul Interreg Europe, și COMMHERITOUR, finanțat prin Programul Interreg Danube Region. În cadrul acestor proiecte au fost realizate analize, studii, schimburi de experiență și consultări cu experți, comunități locale și parteneri europeni, rezultând o serie de recomandări care pot contribui la dezvoltarea durabilă a județului și la creșterea calității vieții locuitorilor săi.

Una dintre modificările propuse în cadrul Strategiei 2030 are la bază concluziile proiectului SLOWDOWN, care promovează turismul lent și sustenabil. În acest context, politica publică va include dezvoltarea unui traseu strategic de cicloturism în Țara Oltului, o inițiativă care urmărește să conecteze patrimoniul natural și cultural al zonei cu producătorii locali, meșteșugarii și comunitățile din teritoriu. Scopul este de a crea experiențe autentice pentru vizitatori și, în același timp, de a genera beneficii economice pentru comunitățile locale.

Publicitate

La fel de importante sunt și modificările propuse în urma proiectului COMMHERITOUR, care a analizat modul în care meșteșugurile tradiționale și patrimoniul cultural pot deveni resurse pentru dezvoltarea economică și socială a comunităților.

Turism verde, promovarea economiei circulare, revitalizarea clădirilor tradiționale, sprijinirea micilor întreprinzători

Pe baza recomandărilor formulate în cadrul studiului „Strategia de consolidare a comunităților locale în jurul lânii și a meșteșugurilor tradiționale conexe acestei resurse la nivelul județului Sibiu”, realizat în cadrul proiectului, Strategia 2030 va fi completată cu măsuri concrete care urmăresc:

• dezvoltarea infrastructurii și a spațiilor dedicate meșteșugurilor tradiționale și transmiterii acestora către noile generații

• susținerea educației non-formale, a voluntariatului și a implicării tinerilor în viața comunităților

• promovarea economiei circulare și a utilizării sustenabile a resurselor locale

• valorificarea produselor meșteșugărești și gastronomice locale în oferta turistică a județului

• reutilizarea și revitalizarea clădirilor tradiționale și a patrimoniului vernacular prin funcțiuni care susțin dezvoltarea locală

• sprijinirea micilor antreprenori și a activităților economice bazate pe resurse și cunoștințe tradiționale

• dezvoltarea turismului verde, a infrastructurii de drumeție și cicloturism și a unor soluții moderne de promovare și management al destinației turistice.

Obiectivul rămâne același

Modificările propuse nu schimbă direcția de dezvoltare a județului stabilită prin Strategia 2030, ci o completează și o adaptează la realitățile actuale și la oportunitățile identificate în ultimii ani. Obiectivul rămâne același: un județ în care oamenii au acces la oportunități, comunitățile se dezvoltă armonios, iar patrimoniul natural și cultural este valorificat responsabil, în beneficiul generațiilor de astăzi și de mâine.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Restaurantele ar putea fi obligate să ofere gratuit apă de la robinet clienților. Proiect de lege depus în Parlament

Restaurantele din România ar putea fi obligate să ofere gratuit clienților apă potabilă de la robinet, potrivit unui proiect...

Știri pe același subiect