10.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Sute de persoane vor fi premiate în luna decembrie

Cele mai citite

Reprezentanții Primăriei Mediaș vor premia în apropierea Crăciunului cuplurile din oraș și Ighișul Nou care sărbătoresc nunta de aur. În această lună va fi organizată o festivitate de premiere a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie în perioada 1 iunie-31 decembrie 2016. Festivitatea de premiere va avea loc în a doua parte a lunii decembrie, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite invitaţiile. Vor fi premiate cuplurile care au aniversat sau vor aniversa în acest an nunta de aur, atât din Mediaş cât şi din satul aparţinător Ighişu Nou. Premiul va consta într-o Diplomă de Excelenţă şi o sumă de bani, respectiv 600 de lei pentru fiecare cuplu premiat.
Aproape 200 de medieşeni care au împlinit sau vor împlini 80 de ani de viaţă în intervalul 1 iunie-31 decembrie 2016 vor fi premiaţi de municipalitate în preajma Sărbătorilor de Crăciun. Aleşii locali au aprobat la şedinţa la ședința de luna trecută hotărârea privind premierea octogenarilor, festivitatea urmând să aibă loc în apropierea Crăciunului. Premiul pentru persoanele care au împlinit sau vor împlini 80 de ani va consta într-o Diplomă de Excelenţă şi suma de 400 de lei.
Și pensionarii cu venituri mici vor avea parte de surprize cu ocazia Crăciunului. Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Mediaş va oferi în preajma Sărbătorilor de Iarnă, tichete sociale în valoare de 100 de lei pentru acei vârstnici ale căror pensii nu depăşesc 600 de lei. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, tichetele sociale urmează să le fie distribuite pensionarilor în apropierea sărbătorii Nașterii Mântuitorului. Direcţia de Asistenţă Socială a mai acordat astfel de tichete de 8 Martie, de Paști și în preajma Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.

spot_img
Ultimele știri

Un gigant indian al cafelei intră în România: Vidya Herbs preia Nordexim și își deschide prima bază europeană

Grupul indian Vidya Herbs, unul dintre cei mai mari producători și exportatori de cafea din India, intră oficial pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect