3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

VIDEO & FOTO Cum arată strada Podului, la 3 luni DUPĂ termenul de finalizare? Gropi, lucrări întrerupte, circulație închisă

Cele mai citite

Una dintre marile lucrări de infrastructură din Sibiu, strada Podului, este în plină modernizare. Numai că, la fel ca în cazul altor proiecte din oraș, avem întârzieri foarte mari, iar locatarii reclamă o serie de erori de execuție. Noi am fost pe teren și am descoperit că proiectul este departe de a fi finalizat, deși primul termen contractual a expirat de aproape trei luni.

Strada Podului este o arteră specială din Sibiu, pentru că este una dintre  ele mai lungi străzi din oraș, cu 3,6 km ai săi, și pentru că leagă Gușterița, paralel cu autostrada și cu râul Cibin, de Zona Industrială Est și de drumul spre Daia și Agnita. Este o stradă care pleacă, așa cum îi spune și numele, de la podul peste Cibin, din capătul Căii Gușteriței, și merge până la DJ 106, acolo unde se termină Str. Ștefan cel Mare.

Numărul celor care locuiesc pe strada Podului este foarte mare, vorbim despre sute de persoane, care stau în peste 150 de case. La acestea se adaugă cele câteva companii care își au sediul pe această stradă. Până în urmă cu aproximativ un an, locuitorii de pe cea mai mare parte a străzii aveau condiții rurale, cu canalizare stradală sub formă de șanț și cu acces limitat la transportul în comun. Inițiativa primăriei de modernizare a străzii Podului a venit, în aceste condiții, ca o salvare.

După ce a finalizat studiile de fezabilitate și proiectarea, în 2019, Primăria Sibiu a demarat procedurile pentru modernizarea propriu-zisă a acestei străzi, și asta nu oricum, ci cu finanțare europeană. S-au făcut primele intervenții la canalizarea pluvială, apoi a urmat licitația pentru asfaltare, iar în paralel au fost demarat și lucrări pentru instalațiile de apă-canal.

„Creștem astfel mobilitatea cetățenilor din Gușterița, Reșița și Lazaret pentru că, odată reabilitată, strada Podului este o legătură bună între aceste cartiere și zona industrială est, strada Ștefan cel Mare și ieșirea spre Agnita a centurii ocolitoare”, spunea Primăria Sibiu, în ianuarie 2020.

La cinci luni de la demararea licitației, contractul de execuție și apoi ordinul de începere a lucrărilor au fost semnate cu Terra Building, o companie binecunoscută sibienilor, cu multe lucrări edilitare contractate, despre calitatea cărora preferăm să nu ne pronunțăm aici. Prețul asumat prin contract era de 15,34 de milioane lei, pentru iluminat public, canalizație metropolitană, o parte a canalizării pluviale, plus pistă de bicicletă, parcări și spații verzi. Banii, așa cum spuneam, vin de la Uniunea Europeană. Termenul de execuție: 12 luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, ordin care a fost semnat pe 16 martie 2020. Așadar, pe 16 martie, în acest an, ar fi trebuit ca Strada Podului să fie dată în circulație, iar Primăria Sibiu să înceapă recepția lucrărilor. Contractul cu Uniunea Europeană prevede ca finalizarea procedurilor să aibă loc până la sfârșitul lunii august 2021. Asta înseamnă că tot ce presupune contractul, recepție, facturi, plăți, să fie încheiate la acel moment.

Cum a evoluat contractul

În martie, constructorul era într-un stadiu foarte prost al lucrărilor. Cu excepția unei porțiuni din stradă, aflată la începutul acesteia – acolo unde traficul este mai mare, iar progresul este vizibil pentru toată lumea care trece prin zonă – strada era aproape la fel cum era și în urmă cu un an. De fapt, nici aici lucrurile nu erau grozave, pentru că primul strat de asfalt, turnat cu mai multe luni în urmă, s-a deteriorat. Din acest motiv, s-a cerut prelungirea contractului, pe motiv de vreme rea. Legislația permite acest lucru, astfel că s-a emis un nou document, în 18 martie, pentru motive oficiale: „Întârzieri ale lucrărilor datorate unor cauze care nu au putut fi prevăzute (precipitații neobișnuite)”. Durata contractului a fost modificată până la 30.06.2021, adică cu 2,5 luni în plus, față de termenul inițial.

Care este situația din teren, pe strada Podului

În aceste condiții, am mers pe strada Podului, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor cu 30 de zile înainte de finalizare. Ce am descoperit ne-a îngrozit.

Prima porțiune din strada Podului pe care s-au făcut lucrări de asfaltare, trebuie reparată. Trotuarele sunt asfaltate, spațiile verzi nu sunt însă amenajate. Carosabilul s-a deteriorat, astfel că Terra Building a fost nevoită să frezeze asfaltul distrus, pentru a putea turna un nou strat. Situația este la fel până la intersecția cu str. Smârdan, pe circa 750 de metri.

De aici încolo, lucrurile sunt mai grave. Nu s-a turnat asfalt, încă se mai lucrează la instalații de apă canal și se instalează borduri. Avansul este unul redus și nu permite ca, în termen de o lună, să fie finalizat. Problema este că în ziua în care am mers pe stradă, la ora 17.30 nu mai era nimeni la treabă, fiind limpede că nu se lucrează în două schimburi. Situația pe care am descris-o până aici este însă valabilă doar până la intersecția cu str. Pinului. De aici mai departe, situația se agravează: strada este complet desfundată, sunt șanțuri și pare că mai sunt intervenții de făcut la canalizare, nu s-au montat borduri, iar accesul pe stradă este aproape imposibil, fiind mai degrabă nerecomandat.

Apoi, în zona Fabricii de Cărămidă strada este neatinsă pe o porțiune bună, fiind prezent betonul care exista anterior. Ulterior, începe din nou să se vadă că s-a turnat asfalt, dar numai pe trotuare. Apoi apare din nou pâmântul și noroiul. Mai sunt șoferi curajoși, care se încumetă să traverseze gropile și apa acumulată de la ploi, dar strada este oficial închisă. Până la finalul străzii, în zona Scandia și intersecția cu DJ 016, apare din nou pietrișul și ultima porțiune pare din nou mai avansată.

Filmul făcut de noi în sens invers, de la str. Ștefan cel Mare către Calea Gușteriței, precum și fotografiile, sunt relevante, credem noi, pentru stadiul acestei lucrări de infrastructură.

Primăria Sibiu: „Termenul de finalizare este august. În cazul în care calitatea nu corespunde, constructorul va efectua remedierile necesare”

Am cerut un punct de vedere și Primăriei, care ne-a precizat că, de fapt, termenul de finalizare ar fi prelungit până în august. „Din termenul prevăzut se scad lunile de iarnă / vreme rece în care nu s-a putut lucra, o prevedere legislativă aplicabilă în cazul lucrărilor de construcții”, ne-au precizat reprezentanții Primăriei Sibiu.

De asemenea, am trimis administrației locale și sesizările primite de la cei care locuiesc pe strada Podului. Este vorba despre persoane care reclamă că lucrările nu sunt conforme, că înălțarea străzii ar putea genera acumularea apei în curți, că nu există parcări pe toată lungimea străzii și că sunt zone unde trotuarul este prea îngust și se suprapune cu pista de biciclete. Ni s-a răspuns și la aceste întrebări:

„Referitor la înălțarea trotuarelor și a carosabilului, sesizarea cetățeanului a fost verificată cu dirigintele de șantier și nu se confirmă. Nivelul actual al trotuarului și al drumului este același înregistrat înainte de lucrări. Într-adevăr, unele curți sunt situate (și erau și înainte de lucrări)  la un nivel inferior drumului. Din acest motiv am avut grijă ca panta trotuarelor să fie proiectată cu înclinație spre drum și spre gurile de scurgere, pentru eficiența preluării apei de ploaie. Sesizarea cetățeanului va fi analizată punctual, la fața locului și, dacă se constată deficiențe sau necesitatea unor măsuri suplimentare, bineînțeles că vom lua măsurile necesare. Vă asigurăm că obiectivul nostru este acela de a crește calitatea utilităților publice prin această lucrare.

În ceea ce privește amenajarea de parcări: Locuri de parcare au fost prevăzute și s-au creat acolo unde lățimea străzii permite, cu respectarea standardelor în vigoare cu privire la lățimea minimă a fiecărei căi de circulație. Pe tronsonul indicat, lățimea nu a permis amenajarea de locuri de parcare, dar subliniem că, fiind o zonă de case, locatarii își pot parca mașinile în curți.

Cu privire la lățimea trotuarelor: standardul tehnic a fost respectat, lățimea minimă a trotuarelor prevăzută de legislație fiind de 1,5 m. Trotuarele au fost proiectate în funcție de lățimea disponibilă pe respectivul tronson și ținând cont de faptul că pe această stradă se amenajează și piste pentru biciclete, pentru încurajarea mobilității alternative.

Referitor la calitatea lucrărilor, menționăm că proiectul tehnic pentru aceste lucrări respectă standardele de calitate. Dirigintele de șantier și reprezentanți ai Primăriei monitorizează în teren evoluția acestora, iar în cazul în care calitatea nu corespunde, constructorul va efectua remedierile necesare pe cheltuiala proprie, lucrarea având termen contractual de garanție 5 ani”, se arată în răspunsul Primăriei Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect