Cuvântul ortodox

Duhul

La Rusalii prăznuim pogorârea Sf. Duh. Noi, ortodocșii, spunem „Sf. Duh”, iar greco-catolicii, „Sf. Spirit”. Oare cum este corect: Duh sau Spirit?Un răspuns simplu spune că, și un termen, și altul, desemnează aceeași Persoană din Sf. Treime. Nu există...

Cămașa

Evanghelia de azi conține rugăciunea lui Hristos adresată Tatălui: „Părinte Sfinte, păzește-i, ca să fie una, precum suntem și Noi” (Ioan 17,  11).Hristos S-a rugat așa, știind că marea ispită a creștinismului va fi dezbinarea... Și, într-adevăr, cu această...

Vederea

În unele zone, renumita colindă „O, ce veste minunată”, are varianta „Ce vedere minunată”. Înlocuirea celor doi termeni, „vestea” cu „vederea”, nu este întâmplătoare, ci spune foarte mult.La Betleem, omenirea întreagă a primit vestea cea bună că S-a născut...

Pacea

Există o zicală expresivă în Ardeal, legată de relațiile dintre oameni. Se spune că te ai bine cu cineva, atunci când n-ai cu el vreo „vorbă legănată”. Frumoase cuvinte!Astăzi nu numai că vorbele noastre au ajuns să fie „legănate”...

Înrudirea

Prin asumarea firii umane de către Fiul lui Dumnezeu, omul a devenit frate cu Hristos și, prin aceasta, a devenit, și el, un fiu mai mic, al lui Dumnezeu. Așa s-a înfăptuit înfierea noastră, prin Iisus, Fratele nostru, Care...

Haina

Una dintre trăsăturile inconfundabile ale omului este capacitatea lui de a da legi și de a le respecta. Nicio altă ființă nu este capabilă de așa ceva, decât numai omul.În acest sens, prima lege nescrisă pe care el a...

Minunați-vă!

„A ne minuna” este starea de uimire, de exaltare, pe care o avem atunci când trăim lucruri pe care nu le pricepem cu mintea, dar le simțim cu inima. Starea aceasta este, de fapt, starea de răspuns în fața...

Cu moartea pe moarte călcând…

Zi la miezul Nopții. Lumea se adună dinaintea unei realități care ne scapă. De cele mai multe ori, oricât de pregătiți ne-am crede. Nu există o icoană a Învierii, ci numai una a izbăvirii din Iad.Retina umană, cel mai...

Bucurați-vă!

În imnul Paștilor cântăm: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând”. Dar, oare, ce înseamnă „cu moartea pre moarte călcând”?Părintele Arsenie Boca, citându-l pe Sf. Maxim Mărturisitorul, răspunde așa: Hristos „a întors moartea asupra ei însăși”....

Un Ou de Paşti

M-am gândit să-I dăruiesc lui Hristos, Domnul meu, Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, un ou de Sfintele Paşti. E ziua Învierii Sale, când lumina Lui luminează tuturor, vine de două mii de ani la Ierusalim şi adie peste lume...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

Diana Buzoianu, bilanț la 16 luni de mandat: anunță lansarea Radarului Balastierelor. Alicația este finalizată în proporție de 95%

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că aplicația Radarul Balastierelor este finalizată în proporție de aproximativ 95% și va...