În imnul Paștilor cântăm: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând”. Dar, oare, ce înseamnă „cu moartea pre moarte călcând”?
Părintele Arsenie Boca, citându-l pe Sf. Maxim Mărturisitorul, răspunde așa: Hristos „a întors moartea asupra ei însăși”. Adică înainte de Iisus, moartea era o pedeapsă dată firii, dar după pogorârea la iad, Iisus i-a răpit toți morții, și a întors moartea asupra ei însăși, sărăcindu-o. În felul acesta, moartea n-a mai fost o pedeapsă dată firii, ci s-a restrâns la o pedeapsă dată numai păcatului.
Până la Hristos, moartea triumfa asupra firii omului, pe care o parazita, și nimeni nu scăpa de ea. După Hristos, firea omului a fost salvată de moarte, de acest parazit imens. Astfel moartea a rămas fără condamnați, n-a mai fost biruitoare asupra tuturor, iar ineficiența ei a însemnat propria ei moarte. Această salvare o numim mântuire.
Totuși, morții i s-a mai lăsat ceva, care-i aparține, respectiv păcatul. Adică numai slujitorii păcatului vor rămâne sclavi în împărăția morții. Moartea își va mai racola proprii mușterii, dar nu după fire, ci după păcatele lor.
De aceea moartea încă ne mai amăgește. Vrea să ne facă să credem, că tot ea domnește peste om. Nicidecum! Omul a rămas muritor, dar după Înviere, moartea este numai o trecere spre veșnicie, numai o ușă care duce spre Împărăția Cerurilor. Cei care vor crede și se vor boteza în Hristos, vor dobândi împărăția vieții.
Pentru aceasta creștinii, deși sunt muritori, nu se mai tem de moarte. Fiindcă moartea și-a pierdut „boldul”, iar firea umană și-a recâștigat libertatea. Dușmanul nostru nu mai este moartea în sine, ea a fost scoasă din firea noastră, ci păcatul care ucide viața.
Aceasta este bucuria pascală, că nu mai domnește moartea adusă de om, ci Învierea lui Hristos. Și cel ce va viețui în El, deși va muri, viu va fi în veci.
Să ne bucurăm, așadar: Hristos a înviat!
