19.1 C
Sibiu
sâmbătă, mai 18, 2024

EDITORIAL. Învierea, aritmetică inversă

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Sărbătorile ne sunt lăsate pentru a ne scăpa de moarte. Poate că nicăieri, ca în Sărbătoare, nu e mai frapantă coincidenţa contrariilor. Hristos vine să dea sens sensibil, deplin Sărbătorii, de cele mai multe ori, prin moarte. Am putea crede chiar că Dumnezeu are predilecţie pentru moarte. Această focusare însă se umple de sens atunci când e doar o interfaţă a vieţii, mod de a transcende aşezarea noastră de aici, înspre veşnicie. Hristos vine să moară moartea noastră. Dumnezeiesc de firesc, Adam păcătuieşte şi nu moare; Hristos nu păcătuieşte şi moare. În fond, totul se reduce la iubire. Iar iubirea, o ştim cu toţii, trece dincolo de moarte, întotdeauna. Pentru că doar în iubire e căutată şi explicaţia credinţei.

Publicitate

Sărbătoarea Paştelui e încununarea sărbătorilor şi sărbătoririlor. Ea se petrece întotdeauna în zvâcnirea dintre moarte şi viaţă, dintre pământ şi cer. Hristos face oarecum o aritmetică inversă: omorând moartea, ajunge dinspre pământ, din cele mai de jos ale pământului, spre Cer.

Publicitate

Să fim oameni, aceasta cu siguranță o putem face

În ziua Paştelui, în lumina Învierii, în bisericile de pretutindeni irumpe incandescent strigătul de bucurie: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând / Şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le!” În această cântare de bucurie stă, în fapt, tot sensul Paștelui. Dumnezeu pogoară până întru cele mai de jos ale fiinţei noastre, până la ultimile limite ale decăderii, ale dezomenirii, pentru a ne deschide poarta Raiului, pentru a ne seduce spre a deveni Dumnezeu. Pentru că, o ştim prea bine, Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu.

Publicitate

Suntem în preajma Sărbătorii. În antecamera din care putem întrezări o nouă începătură. Nu prea putem face noi multe. Să schimbăm soarta lumii, să oprim războiul din Ucraina, să inventăm o soluție magică împotriva cancerului și altele de genul acesta nu ne stă în putere. Însă să fim oameni, aceasta cu siguranță o putem face! Putem, măcar în aceste zile, să recuperăm din liniștea și oportunitatea aceea de a fi prilej de bucurie celorlalți, înmulțind binele în jurul nostru.

”Fă rai din ce ai” e sintagma reluată în sens în aceste zile. Nimeni nu e atât de sărac încât să nu poată dărui fie și o vorbă bună, un gând primenitor, o întindere de suflet. Ni se cere doar puțină voință. Și un dram de vigilență. Pentru a fi pe fază. Și a nu eșua când ne este oferită încă o șansă de a fi oameni cu suflet frumos.

 „Hristos a înviat!” Ne-ar cam veni și nouă rândul…

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Turnul Sfatului NU va putea fi vizitat de Noaptea Muzeelor. Vântul puternic a făcut probleme

Turnul Sfatului a fost închis de autorități și nu va putea fi vizitat, sâmbătă, atunci când se organizează Noaptea...

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect