CFR a anunțat noi scumpiri ale unor călătorii de la 1 aprilie
Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, a aprobat majorarea unor tarife percepute de companie, care vor intra în vigoare peste patru zile, potrivit unui document publicat de clubferoviar.ro.Concret, de la 1 aprilie, suplimentele de pat la vagonul de...
Investiție majoră în nordul orașului. Calea Șurii Mari costă 40 milioane de lei
Aleșii municipali au adoptat, astăzi, în ședința ordinară a Consiliului Local, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare și extindere Calea Șurii Mari". Valoarea totală a investiției se ridică la 40.129.186,27 lei cu TVA. ...
Legea care obligă instituțiile financiare nebancare (IFN) să plafoneze dobânzile la credite a fost adoptată de Parlament.Fenomenul „creditului cu buletinul” a luat amploare în România și tot mai mulți cetățeni au picat în capcana împrumuturilor rapide.După ce au început...
Membrii de sindicat Carrefour vor protesta astăzi. Ce se va întâmpla în magazine
Membrii de sindicat din cadrul companiilor ce fac parte din Grupul Carrefour vor protesta luni, între orele 11 și 13.Sindicaliștii solicită acordarea tichetelor de masă la valoarea maxim deductibilă şi a primei de transport pentru angajaţi, potrivit unui comunicat...
Cât va costa carnea de miel în acest an. Ce spune ministrul Agriculturii
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, nu a putut estima cu exactitate care va fi prețul unui kilogram de miel în acest an, însă a spus că nu va fi cu mult mai mare față de anul trecut.Prezent la emisiunea Insider...
Viorel Helju (Optimagrup Investment): Din culisele dezvoltării Zonei Industriale Vest
Dacă Sibiul cunoaște, în ultimii ani, o dezvoltare economică fără precedent, această performanță se datorează și lor. Adică celor care au mediat și dezvoltat relații, pe parcursul a ani și ani de muncă, să aducă la Sibiu unele din...
Ministrul Finanțelor despre eFactura: Extindem perioada fără amenzi până la 1 iunie
Perioada în care nu se vor aplica sancţiuni pentru cei care nu folosesc sistemul eFactura va fi extinsă cu două luni, până la 1 iunie, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe pagina sa de Facebook."e-Factura: Extindem perioada...
BALTUR SIB a inaugurat noua locație
Baltur Sib, o companie impusă pe piața de sisteme de încălzire centrală, și-a inaugurat astăzi noul sediu (Sibiu, ieșirea spre Mediaș). Cu o prezență peste 20 de ani lider al unui grup de companii cu același proprietar, Baltur Sib...
Cresc salariile angajaților din instituțiile de siguranță națională
Angajații din instituțiile de siguranță națională vor avea venituri mai mari, a decis în cursul zilei de joi Guvernul.Toți angajații din sistemul de ordine publică, siguranță națională și apărare vor primi o majorare de până la 30% din solda...
Gramul de aur s-a scumpit, joi, cu 5,44 lei (+1,7%), până la o cotaţie de 323,3234 lei, de la 317,8798 lei, cât a anunţat Banca Naţională a României (BNR) cu o zi în urmă, înregistrând, astfel, o nouă valoare-record.Moneda...
Ultimele Știri
Nicușor Dan, mesaj pentru TOATE PARTIDELE înainte de votarea Guvernului Mureșan
Nicușor Dan le cere partidelor să încheie criza politică înaintea votului pentru Guvernul Mureșan. Președintele respinge alegerile anticipate.Cu o...



