10.2 C
Sibiu
marți, octombrie 15, 2024

eveniment

Dezinformare cu privire la organizarea unor viitoare evenimente internaționale de automobilism în România

Publicitate

Cele mai citite

Ca urmare a articolului publicat pe sibiu100.ro, în care numele Automobil Clubului Român a fost menționat de către un reprezentant FRAS în cadrul unei prezentări care a avut loc la Sibiu, suntem obligați să facem următoarele precizări:

Președintele FRAS, căci despre el este vorba, a indus în eroare opinia publică atunci când a afirmat că, cităm: ” România putea și anul trecut să organizeze o etapă de Campionat European, am făcut toate demersurile, însă mai avem de rezolvat unele probleme cu Automobil Club Român, care ne creează dificultăți, pentru că doar din cauza dânșilor s-a anulat etapa. Cei de la FIA au venit, au văzut trasee, au fost total fascinați de ceea ce au văzut aici. ”.

În primul rând reamintim opiniei publice că federația respectivă (FRAS) nu are afiliere internațională, prin urmare nu poate să facă niciun demers cu privire la organizarea unei etape de Campionat European sau Mondial, recunoscută de FIA, pe teritoriul României. Nu avem cunoștință despre ce probleme are reprezentantul FRAS cu ACR, dar bănuim că este vorba despre unele minciuni și înșelătorii ale opiniei publice pentru care ACR a reacționat oficial prin comunicatul de presă din data de 21 iulie 2022 și care poate fi citit aici. Ca și anul trecut, reprezentantul FRAS a mințit public când a afirmat că va organiza competiții internaționale în România (ERC sau WRC), federația nesolicitând către ACR nicio avizare a unor astfel de competiții și înscrierea lor în calendarul internațional FIA.

Mai mult, după cum am informat la timpul respectiv, federația a demonstrat grave probleme în asigurarea siguranței competițiilor de motor sport din România, motiv pentru care evenimentele organizate de federație sunt în permanență foarte periculoase, din care au rezultat decese și răniri foarte grave ale competitorilor și spectatorilor.

Publicitate

Dorim să mai informăm opinia publică că niciun reprezentant FIA nu a vizitat posibile trasee a unor competiții de acest gen, ci a fost vorba doar de un simplu angajat al promotorului și nu al FIA.

Menționăm că sportivii români au participat la multe competiții automobilistice internaționale organizate în România sau în alte țări și înainte de anul 2008 când această federație fantomă a apărut în automobilismul românesc.

Mai mult, reprezentantul FRAS minte când afirmă că, cităm: ”Din momentul în care noi am intrat în Campionatul European, chiar și Mondial, nici nu mai ieșim, pentru că văd cum se mișcă lucrurile, am început și noi să ieșim, să participăm la etape de afară…”. Sunt afirmații fără acoperire, deoarece în România a fost organizată o singură etapă de ERC în anul 2013 sub autoritatea ACR și în organizarea clubului sibian ACS SCORPION RALLY TEAM, precum și alte doua etape FIA GT pe un circuit temporar construit în jurul Parlamentului României. Mai mult, piloții care au concurat în diverse competiții internaționale din afara țării au fost și sunt licențiați de către ACR, federația neavând afiliere internațională. Prin urmare, reprezentantul federației minte cu nerușinare.

Ca de fiecare dată, dorim să amintim faptul că ACR este întotdeauna deschis organizării unor evenimente internaționale în țara noastră, dar ca acestea să se desfășoare în deplină legalitate, cu respectarea prevederilor Codului Sportiv al FIA și al regulamentelor subsecvente.

ACR, în calitatea sa de ASN pentru România, în conformitate cu Statutul FIA, poate delega parțial puterea sportivă oricărei organizații sportive din România care desfășoară activități de automobilism sportiv.

Reprezentantul federației cunoaște foarte bine faptul că ACR și-a oferit de multe ori disponibilitatea de a delega puterea sportivă pentru diverse discipline automobilistice, însă federația în cauză a refuzat sistematic acest ajutor din cauza faptului că refuză achitarea taxelor impuse de către FIA în aceste proceduri.

Regretăm faptul că astfel de afirmații, fără o acoperire reală, sunt aruncate în spațiul public cu bună știință de către reprezentantul federației în scopul manipulării sponsorilor și a autorităților locale care finanțează astfel de evenimente, dar și a clubului local organizator care trebuie să fie conștient că federația nu poate organiza astfel de evenimente fără consultarea in prealabil a ASN-ului din România pentru a obține acordul și înscrierea evenimentului în calendarul internațional FIA.

Este de datoria noastră să avertizăm sponsorii, inclusiv autoritățile locale care doresc să sprijine organizarea unor astfel de competiții internaționale, că ar trebui

să se informeze în prealabil la ASN pentru a obține toate aspectele legale și condițiile în care astfel de evenimente pot avea loc în deplină legalitate și în conformitate cu normele internaționale ale FIA.

Citește articolul în discuție și declarațiile făcute la Sibiu de Norris Măgeanu, președintele FRAS, aici.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Ministrul Agriculturii: Toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial

Toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial, proiectul de ordonanţă urmând să fie lansat în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect