21.2 C
Sibiu
marți, august 9, 2022

„Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”, pe scena Teatrului „Gong”: prezentări de carte, lecturi și recitaluri de poezie, în program

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Mese rotunde, prezentări de carte, lecturi și recitaluri de poezie vor avea loc în cadrul unei noi ediții a Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”, ce va avea loc la „Gong” în perioada 13-14 mai. Evenimentul, organizat de Teatrul „Gong” Sibiu și Revista „Euphorion”, se află la cea de-a XIX-a ediție, iar accesul publicului la manifestări va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Potrivit organizatorilor, întâlnirea din acest an constă într-o serie de manifestări dedicate evocării, în primul rând, a tradiției culturale crescute în jurul Cercului Literar de la Sibiu, o grupare literară de orientare modernă, constituită în anii 1940 la Sibiu, continuatoare a ideilor liberal moderniste ale lui Eugen Lovinescu din perioada interbelică.
Programul propune atât mese rotunde pornind de la teme de interes, precum „Ștefan Augustin Doinaș și posteritatea lui critică” (anul acesta, pe 26 aprilie s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Ștefan Augustin Doinaș, membru al Cercului Literar de la Sibiu și director de onoare al revistei Euphorion între anii 1990-2002), prezentări de carte, lecturi și recitaluri de poezie. Tot în cadrul evenimentului va avea loc decernarea premiilor „Cercul Literar de la Sibiu” și „Ștefan Augustin Doinaș”. Printre laureații edițiilor anterioare se numără Ștefan Borbely, Mircea Cărtărescu, Al. Cistelecan, Ion Dur, Dinu Flămând, Viorica Guy Marica, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Ion Pop, Nicolae Prelipceanu, Ștefăniță Regman, George Vulturescu și Joachim Wittstock.
Care va fi programul manifestărilor
Vineri, prima zi a evenimentului, va începe la ora 17 cu un cuvânt de deschidere ținut de Dumitru Chioaru. Va urma o masă rotundă cu tema „Ștefan Augustin Doinaș și posteritatea lui critică”, moderată de Al. Cistelecan, Nicolae Oprea și Mircea Braga. Ziua se va încheia cu recitalul poeților prezenți, respectiv Adrian Alui Gheorghe, Ioan Barb, Rodica Braga, Ligia Csiki, George Vulturescu și moderat de Ioan Radu Văcărescu.
Sâmbătă, la ora 10, Rita Chirian va prezenta revista Euphorion nr.1/2022 cu tema „Critică și valoare în literatură”, după care vor urma mai multe prezentări de carte: George Vulturescu (Ștefan Aug. Doinaș. „Tiparele eterne” și poetica orizontalității), Rodica Braga („Poeme în Mi bemol”), Mircea Braga („În căutarea sensului”), Al. Cistelecan („Fete pierdute. Notițe pentru o istorie a poeziei feminine românești”), Nicolae Oprea („Puncte de reper în istoria literaturii române”), Adrian Alui Gheorghe („Comunitatea artistică”), Ioan Barb („Descântec pentru amăgit uitarea”), Peter Demeny („Splendidul mistreț”), Ion Dur („Cinste și gramatică”), Ioan Radu Văcărescu („O sută și una de poezii; O grădină a poeziei”), Dumitru Chioaru („Avatarurile lui Orfeu”; „Scene din orașul-vitraliu” / Szenen der Kirchenfester-Stadt). Înainte de încheierea Simpozionului, prin decernarea premiilor ediției, actorul Emil Cătălin Neghină va susține un recital din poezia lui Ștefan Augustin Doinaș.
Invitații acestei ediții sunt: Adrian Alui Gheorghe, Ioan Barb, Rodica Braga, Mircea Braga, Al. Cistelecan, Attila Csiki, Ligia Csiki, Peter Demeny, Ion Dur, Emil Cătălin Neghină, Nicolae Oprea și George Vulturescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Ateliere de prelucrare a lemnului, în Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA organzează în perioada 9-12 august, între orele 10-13, 14-18, evenimentul "Copac.Lemn. Animă ASTRA!". Acesta va avea loc...
spot_img

Știri pe același subiect