Ansamblul de copii „Cibinul”, premiat la „Peștișorul de aur”

spot_img
Cele mai citite

Ansamblul „Cibinul” a participat zilele acestea la Festivalul Folcloric pentru Copii și Tineret „Peștișorul de aur” de la Tulcea.
În cadrul ediţiei cu numărul XXIII a prestigiosului festival, copiii sibieni, îndrumaţi de prof. Alesea şi Ovidiu Sas, au prezentat un obicei din Mărginimea Sibiului, „Urcatul oilor la munte” şi o suită de jocuri tradiţionale, împreună cu solista Iuga Raluca. Cel de-al doilea moment muzical din concurs a fost reprezentat de punerea în scenă a obiceiului din Ţara Oltului, „Plugarul”, prin care se cinsteşte prima cunună de grâu, în speranţa unei recolte bogate şi a bunăstării generale pentru comună. Obiceiul îl scoate în prim plan pe cel mai harnic om din sat, primul care iese la arat şi semănat.
În urma jurizării, specialiştii au decis ca dintre cele 27 grupuri folclorice participante, Marele Premiu al Festivalului „Peştişorul de Aur”, Tulcea 2015, să fie acordat Ansamblului „Cibinul”! Astfel, după 20 de ani s-a egalat performanţa ansamblului sibian, condus la vremea aceea de prof. coregraf Silvia Macrea, care a dus acasă, de la Tulcea, Marele Premiu al Festivalului „Peştişorul de aur”.
Felicitări tuturor celor care au trudit pentru această performanţă extraordinară! Îmi amintesc cu emoţie de ediţia din anul 1995 a festivalului, şi privesc acum cu mândrie către copiii de atunci, deveniţi Juni ai Sibiului! Am certitudinea că, peste ani, îi vom aplauda şi pe tinerii laureaţi ieri la Tulcea, în spectacolele oferite de Junii Sibiului! Această performanță ne confirmă faptul că Sibiul are o puternică şcoală coregrafică, o şcoală a tradiţiilor, pentru care trebuie să mulţumim deopotrivă profesorilor Alesea şi Ovidiu Sas, copiilor şi părinţilor, care îi îndrumă de mici spre folclorul românesc.
– Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul -Junii” Sibiu

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Din Mediaș direct la o PERFORMANȚĂ MONDIALĂ! Povestea lui Ștefan Simescu, elevul care a transformat pasiunea pentru fizică într-o medalie de aur

Aur pentru România! La doar 16 ani, medieșeanul Ștefan Simescu a cucerit o competiție internațională de fizică. Povestea unui...

Știri pe același subiect