Au început reînscrierile la grădinițe

Cele mai citite

De astăzi, 31 martie 2014 au încep reînscrierile la grădiniţe pentru anul şcolar 2014 – 2015, a copiilor care au frecventat gradinița și în anul școlar 2013 – 2014. Din 23 aprilie 2014 se va demara procesul de înscriere pe locurile rămase vacante în grădiniţele de stat din județul Sibiu, după cum anunță Inspectoratul Școlar Județean, printr-un comunicat de presă.  După finalizarea reînscrierilor, ocuparea locurilor libere se face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani).

Locuri de muncă

De asemenea, înscrierile se fac și în limita locurilor rămase şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale de departajare, pe care grădiniţele le aplică atunci când există mai multe solicitări decât numărul de locuri. Printre aceste criterii se numără aporopierea de domiciliul copilului, existenţa unui frate/a unei surori al /a copilului, înmatriculat în unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea; părinte / tutore unic întreţinător de familie, etc. Aceste criterii trebuie aprobate de consiliile de administrație ale grădinițelor și aplicate în baza unor documente doveditoare, prezentate de părinţi sau de reprezentanţii legali ai copilului.

ISJ anunță că înscrierile pot continua şi după data de 1 august 2014, dacă mai există locuri libere.

 

spot_img
Ultimele știri

Oana Țoiu anunță: Italia trimite avioane Eurofighter și 180 de militari în România, după incidentul cu drona rusească de la Galați

Italia și-a consolidat prezența militară în România prin dislocarea unui detașament format din aproximativ 180 de militari și patru...

Știri pe același subiect