Catedrala Bisericii Evanghelice, unul dintre principalele puncte de atracție turistică din centrul Sibiului, rămâne închisă și în acest an pentru renovări. În prezent, lucrările de consolidare a acoperișului, care au costat 2,8 milioane de euro, în mare parte bani europeni, se apropie de final, însă conducătorii bisericii vor să acceseze o altă finanțare din fonduri UE pentru o restaurare completă a pereților interiori și exteriori. Costul acestei investiții s-ar ridica la încă 3 milioane de euro.
„Acolo se lucrează la un nou proiect, care, sperăm că va începe din 2014 şi sigur va dura vreo trei – patru ani. (…) sperăm că se vor aloca fonduri europene pentru continuarea lucrărilor la Biserica Evanghelică aici, ca şi la alte proiecte pe care le desfăşurăm”, a declarat episcopul Bisericii Evanghelice CA România, Reinhart Guib, citat de Agerpres.
Nu doar turiştii, dar şi cei 1.300 de enoriaşi – etnici germani aşteaptă să poată merge din nou la slujbe în Biserica Evanghelică aflată în Piaţa Huet, din centrul istoric al Sibiului. În prezent, enoriaşii şi Kilian Dorr, prim-preotul Bisericii Evanghelice din Sibiu participă la slujbe într-o altă biserică, mult mai mică, din apropiere. Din cele 200 de biserici săseşti, majoritatea fortificate, puţin peste 10 % sunt incluse într-un circuit turistic, beneficiind de ghid permanent.
Unele din bisericile săseşti din România sunt monumente UNESCO. Din patrimoniul UNESCO fac parte bisericile – cetate din Saschiz (jud. Mureş), Viscri (jud. Braşov), Valea Viilor (jud. Sibiu), Câlnic (jud. Alba), Darjiu (jud. Harghita).
Statisticile arată că 75% dintre bisericile fortificate sunt parţial deteriorate şi în pericol de distrugere, pentru că nu mai sunt suficienţi enoriaşi evanghelici saşi în comunele respective care să le întreţină. Unele s-au şi prăbuşit (Velt), altele au fost vandalizate (Dobârca). Biserica Evanghelică din România are sediul episcopal la Sibiu şi, din punct de vedere istoric, este biserica saşilor din Transilvania.




