17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Căsătorii pentru o zi la Mediaș: Valentine’s Day, în varianta CLT

Cele mai citite

Diplome CLT Valentine's DayConcursuri, provocări, dar şi o tombolă la care premiile sunt foarte consistente. Asta îi așteaptă pe tinerii din Mediaș, la finele acestei săptămâni, la ștrandul din oraș. Consiliul Local al Tinerilor organizează cu ocazia Valentine’s Day, două evenimente dedicate tuturor tinerilor și îndrăgostiților din municipiul de pe Târnava Mare.

„Proiectele pe care le vom desfăşura sunt deja tradiţionale şi, în acest an, vor avea loc la ştrandul municipal. Este vorba despre tradiţionalul “Căsătoreşte-te pentru o zi!”, proiect care simbolizează existenţa iubirii şi a încrederii între cupluri, dar şi despre Valentine’s Party, o petrecere tematică. Tot în cadrul acestor proiecte vor exista şi concursuri şi provocări pentru tineri, în special pentru cei îndrăgostiţi, dar şi o tombolă la care premiile sunt foarte consistente. Mulţumim, pe această cale tuturor sponsorilor evenimentului. Întregul eveniment se garantează ca fiind unul în care bunăvoia şi distracţia vor predomina”, explică Sergiu Lazăr, primarul tinerilor consilieri.

Cele două evenimente destinate tuturor elevilor de la unitățile de învățământ medieșene, au loc vineri, la Ștrandul Municipal, după cum urmează:

Publicitate

Căsătoreşte-te pentru o zi!-ora 20:00  și Petrecerea Tematică – ora 21:30.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Parada moto care a electrizat Mediașul: început în forță pentru sezonul 2026

Mediașul a dat startul oficial sezonului moto 2026 sâmbătă, 18 aprilie, printr-un eveniment devenit deja tradiție pentru comunitatea pasionaților...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect