12.2 C
Sibiu
miercuri, februarie 26, 2025

„Cum respiră pământul”, la Brukenthal

Cele mai citite

Muzeul Național Brukenthal găzduiește duminică, 2 martie, ora 12:00, în cadrul Muzeului de Istorie Naturală, expoziția de fotografie intitulată „Cum respiră pământul”. Lucrările îi aparțin regizorului Dan Mihalcea, iar vernisajul va fi  curatoriat de Bogdan Runcan.

Cum respiră pământul” este un demers artistic itinerant care are trei obiective: scoate în evidență o lucrare artistică contemporană, pune în valoare o parte a patrimoniului natural al României și atrage atenția asupra contaminării mediului cu materiale care pot să influențeze în mod negativ funcția naturală a ecosistemelor. Expoziția  este alcătuită din 20 de fotografii, 84/60 centimetri, pe care regizorul Dan Mihalcea le-a realizat la Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici din județul Buzău din România.

„Intenționat nu am pus niciun semn de punctuație la finalul titlului pentru ca fiecare privitor să îl pună pe cel care simte că se potrivește cel mai bine din punctului lui de vedere. Poate să fie semnul întrebării, poate să fie semnul exclamării, poate să rămână fără, sau poate să fie cu virgulă după primul cuvânt și, la fel, pot să fie din nou două posibilități cu semnele de punctuație aduse în discuție. Fiecare variantă are altă semnificație pe care privitorul o poate descoperi”, a spus autorul.

Despre autor

Dan Mihalcea este regizor de film și televiziune, director de imagine și artist fotograf. Este originar din Râmnicu Vâlcea și în prezent locuiește în București. A absolvit cursurile Facultății de Arte din cadrul Universității ,,Hyperion” din București în specializarea Regie de Film și Televiziune.

A obținut titlul de Master în domeniul Cinematografie și Media, programul de studii Dramaturgie Cinematografică. Scenaristică de Film și Televiziune, la aceeași facultate. A finalizat studiile doctorale în domeniul Cinematografie și Media la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Din 1995 până în prezent, regizorul Dan Mihalcea a lucrat în diferite programe artistice și pe mai multe poziții în sistemul TV și în afara lui: regizor artistic, regizor de montaj, director de imagine, operator de imagine, realizator de film documentar, fotograf pentru produs, catalog și eveniment.

Este laureat la festivaluri internaționale și naționale de film documentar care se desfășoară în România. El este autorul lucrărilor care fac obiectul expoziției itinerante de fotografie religioasă ,,Canonicon” care a fost vernisată în 12 orașe din România în perioada 2012-2014 în galerii de artă, în muzee de artă și de istorie, în biblioteci județene și centre de cultură. În București expoziția a fost vernisată la Institutul Cultural Român în 2014.

Intinerariul expoziției

Expoziția ,,Cum respiră pământul” a fost vernisată în România în perioada aprilie 2023 – decembrie 2024 în fiecare lună în alt mare oraș din România în instituții prestigioase de cultură. Din ianuarie 2025 este vernisată și în afara granițelor României. Itinerarul expoziției a fost și este stabilit în acest moment după cum urmează:

– aprilie 2023 în București la Galeria Calderon Art Studio – Centrul Cultural Mihai Eminescu

– mai 2023 în Târgoviște la Muzeul de Istorie

– iunie 2023 în Ploiești la Muzeul de Artă Ion Ionescu-Quintus

– iulie 2023 în Pitești la Biblioteca Județeană Argeș Dinicu Golescu

– august 2023 în Târgu Jiu la Muzeul Național Constantin Brâncuși

– septembrie 2023 în Gura Humorului la Casa de Cultură – Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie Toamnă la Voroneț

– octombrie 2023 în Iași la Palatul Culturii – Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu

– noiembrie 2023 în Brașov la Galeria 9 – Asociația Culturală Epithet și Asociația Culturală Artessentia

– decembrie 2023 în Târgu Mureș la Bastionul Tăbăcarilor din Cetatea Medievală – Centrul de Cultură și Artă

– ianuarie 2024 în Râmnicu Vâlcea la Galeria de Artă Cozia – Uniunea Artiștilor Plastici

– februarie 2024 în Cluj-Napoca la Muzeul de Artă

– martie 2024 în Reșița la Muzeul Banatului Montan

– aprilie 2024 în Vaslui la Muzeul Județean Ștefan cel Mare

– mai 2024 în Bacău la Complexul Muzeal de Științele Naturii Ion Borcea

– iunie 2024 în Focșani la Galeriile de Artă

– iulie 2024 în Alexandria la Muzeul Județean Teleorman

– august 2024 în Giurgiu la Muzeul Județean Teohari Antonescu

– septembrie 2024 în Brăila la Muzeul Brăilei Carol I

– octombrie 2024 în Buzău la Muzeul Județean

– noiembrie 2024 în Deva la Muzeul Civilizației Dacice și Romane

– decembrie 2024 în Craiova la Muzeul Olteniei

– ianuarie 2025 în Chișinău la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

– februarie 2025 în Cahul la Universitatea de Stat Bogdan Petriceicu Hașdeu

– martie 2025 în Sibiu la Muzeul Național Brukenthal

– aprilie 2025 în Ankara la Galeria Divan Çukurhan prin Ambasada României din Turcia

– aprilie 2025 în Madrid la Institutul Cultural Român

– mai 2025 în Beijing la Institutul Cultural Român

– iunie 2025 în Bruxelles la Institutul Cultural Român

– iulie 2025 în Ruse la Muzeul Regional de Istorie

– octombrie 2025 în Roma la Institutul Cultural Român

– noiembrie 2025 în Viena la Institutul Cultural Român.

Expoziția este deschisă publicului până la data de 30 martie 2025.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cel mai apropiat colaborator al lui Călin Georgescu, ridicat de pe Aeroportul Otopeni

Eugen Sechila, nul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Călin Georgescu, a fost oprit, miercuri, la București, pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect