Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu inițiază vineri ”Conferințele ASTRA”. Subiectele ce vor fi abordate în cadrul evenimentelor sunt arta, educația, istoria sau patrimoniul, precum și multe altele.
„Conferințele ASTRA” reprezintă o platformă de conectare a marilor actori culturali din România, dar mai ales din județul Sibiu. Evenimentele se vor desfășura sub forma unor discuții având ca temă centrală promovarea culturii scrise. Întâlnirile sunt moderate de personalități locale din sfera culturală sau civică, fiind gândite ca dezbateri înregistrate video, la care publicul interesat poate participa în auditoriu.
Seria celor zece întâlniri va debuta în data de 14 septembrie 2023, de la orele 18:00, cu evenimentul „De ce este fotografia o artă?”. Discuțiile vor fi moderate de Răzvan Pop, avându-i ca invitați pe Daria Bârsan, Mihaela Noroc, Daniel Bălțat, Ștefan Dragomir și Jeno Major.
Conferințele vor fi găzduite de American Corner Sibiu, spațiul situat la etajul 5 al bibliotecii publice sibiene, corp B, și vor fi transmise live pe pagina de Facebook și în mediul online. Găsiți mai jos programul acestora:
- De ce este fotografia o artă? – 14.09.2023
- Locul artiștilor contemporani – 20.09.2023
- Cercetarea ca educație – 29.09.2023
- Ziua Educației – 5.10.2023
- Cartea și limba română în 2023 – 1.11.2023
- Enciclopedia Română la 100 de ani de la moartea lui Cornel Diaconovici – 29.11.2023
- Ziua Sibiului: Există o identitate a Sibiului? – 20.12.2023
- Ziua Sibiului: Sibiul în 1191 – 20.12.2023
- JOS! Despre comunism după 30 de ani de la Revoluție – 21.12.2023
- JOS! Cenzura – 21.12.2023
Proiectul „Conferințele ASTRA” este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Consiliul Județean Sibiu.