Un eveniment unic pentru județul Sibiu se va desfășura în prima zi de Paști în municipiul Mediaș: jocul Țuru.
Foarte asemănător din punct de vedere al modului de desfăşurare şi al regulilor oinei, jocul de ţuru este aşteptat an de an de toţi medieşenii.
În prima zi de Paşti la ora 11, ţuru începe pe strada Stejarului sub privirile sutelor de curioşi de pe stradă sau din alte zone ale oraşului.
La eveniment au participat în fiecare an sute de medieșeni, dar și oficialitățile orașului, care au și dat de altfel lovitura de începere a jocului de țuru.
Jocul de Țuru datează la Mediaș din anul 1926 și a început ca un obicei al locuitorilor din cartierul Văii Moșnei.
La momentul actual, este un eveniment cu tradiție, care nu lipsește de pe agenda culturală a Mediașului.
În fiecare an, jocul de Țuru atrage un public tot mai numeros. La jocul demonstrativ participă jucători din zona Moșnei, coordonați de către domnul Dinu Bănceu.
Tot duminică dimineața are loc în zona respectivă și un spectacol de cântece și dansuri populare.
Spectacolul folcloric va începe la ora 11 și va fi susținut de artiștii Ciprian și Mihaela Istrate, Emilia Muntean, Luminița Dejan, Aurelian Suciu, Bianca și Diana Crețu, Costel Popa, Cosmina Fulea, Aurica Bacea, Dan Filuț Tabără, Natalia și Alina Matyas și Ioana Crețu.
De asemenea, vor participa și Ansamblurile de Dansuri Populare „Târnavele” și „Muguri de pe Târnave” din Mediaș.