Expert: Restaurarea nu se termină în cinci minute, dar nu te plictisești niciodată

Dorin Barbu a împlinit recent 50 de ani, iar jumătate din viață și-a petrecut-o în laboratoarele de restaurare ale Muzeului Național Brukenthal. Dintr-o întâmplare, a ajuns restaurator metale, dar spune că nu regretă deloc decizia și, dacă ar fi să o ia de la început, n-ar face nimic altceva. Despre meseria sa spune că este extrem de migăloasă și nu o poți face dacă nu ești răbdător, însă fiecare obiect ce îți ajunge în mână este unic și nu te plictisești niciodată.
Pe vremea când era încă elev la Liceul Octavian Goga din Sibiu, Dorin Barbu ar fi vrut să devină medic. Studiase intens Biologia, Fizica și Chimia și și-a încercat norocul la Medicină, înainte de Revoluție. N-a intrat pentru că era concurență extrem de mare, așa că s-a îndreptat către Facultatea de Fizică – Chimie. Înainte de facultate lucrase două luni la Muzeul Brukenthal, iar după facultate a lucrat un an de zile în învățământ, la Slatina, acolo unde primise repartiție guvernamentală.
Ar fi vrut însă să vină mai aproape de casă, iar Muzeul Brukenthal i-a oferit această șansă.
”Muzeul îmi făcuse carte de muncă înainte de facultate. În ’90 am venit să-mi completez studiile. Am vrut și eu să vin în Sibiu, ca profesor. Jurista de la muzeu mi-a propus să vin la muzeu, la restaurare, că există un post. N-am vrut pentru că nu știam ce este aia restaurare. Am zis: «Nu, în învățământ sunt 64 de zile de concediu, îmi place acolo». M-am dus la inspectoratul școlar și mi-au spus să mai stau vreo 4 – 5 ani ca să ajung în județul Sibiu. Când am auzit, m-am întors la muzeu și am spus: «Vreau la restaurare»”, își amintește Dorin Barbu, care acum a ajuns să conducă toate laboratoarele de restaurare ale Muzeului Brukenthal.
Ca să ajungă însă aici a avut mult de studiat. A urmat cursurile Ministerului Culturii pentru a deveni restaurator, a făcut apoi facultatea de profil pe care a terminat-o ca șef de promoție. Cu umor în glas, povestește despre începuturile sale la muzeu.
”Nu știam ce se face la restaurare. Am ajuns la metal pentru că atunci când m-am angajat, muzeul primise un utilaj industrial – o instalație de galvanizare – pe care doreau să o folosească la restaurare metale și aveau nevoie de un chimist – fizician care să lucreze pe acea instalație. Instalația însă n-am putut-o folosi niciodată pentru că avea cuve mici, iar nouă ne trebuiau cuve mari ca să ne încapă obiectul. După câțiva ani am casat instalația, dar așa am ajuns eu pe postul de metalist”, povestește Dorin Barbu.
A ajuns în timp să iubească enorm ceea ce face. Deși i s-a oferit posibilitatea să plece la Universitate pentru a preda, a refuzat și a rămas la restaurare. Dorin Barbu crede că manualitatea este o caracteristică importantă a unui restaurator, iar de 13 ani de când predă la facultate un curs de restaurarea metalelor a găsit un singur student care s-a dovedit destul de îndemânatic, dar și interesat pentru a-l angaja la muzeul la restaurarea metalelor. Șeful restauratorilor din Muzeul Brukenthal afirmă că în această meserie, răbdarea este esențială.
”Îmi place ce fac. În primul rând îți trebuie răbdare. Dacă nu ai răbdare, nu poți să te concentrezi asupra lucrului. Restaurarea nu se termină în cinci minute. Se lucrează câteva luni, poate chiar câțiva ani la o piesă. Îți mai trebuie cunoștințe din diferite domenii. Îmi place să văd de unde am plecat și unde am ajuns cu obiectul respectiv, îmi place că munca nu e monotonă, de fiecare dată sunt alte obiecte, la fiecare obiect este și partea de cercetare, fiind o meserie interdisciplinară, și, întotdeauna, descoperi alte noutăți și provocări. Am lucrat de la sică dacică, sabie celtică până la sabie japoneză, am lucrat de la cuie până la car unicat, am lucrat argintărie, am lucrat obiecte de cult, monezi, obiecte ale breslelor, tot timpul este o mare diversitate de obiecte și nu te plictisești niciodată”, afirmă restauratorul sibian.
Car unic în Europa, restaurat în 2012

Unul dintre cele mai importante obiecte care i-au trecut prin mână restauratorului Dorin Barb este un car votiv geto-dacic, unic în Europa, găsit pe șantierul autostrăzii Sibiu – Orăștie. La restaurarea acestuia, Dorin Barbu a lucrat mai multe săptămâni, reconstruind obiectul din zeci de piese găsite în pământ. ”Numai partea de car au fost circa 60 de piese, pe lângă piesele de la roți, care au fost vreo 20 – 25 de fragmente. A trebuit să-l fac ca un puzzle. Are peste 2000 de ani și este unicat în Europa, poate chiar în lume. S-au mai descoperit tot felul de caruri votive, dar din bronz sau de alte dimensiuni, dar din fier este singurul”, explică Dorin Barbu. Spune că lucrarea a fost extrem de dificilă pentru că a lucrat mult la curățarea pieselor și apoi la asamblarea lor. ”Sunt tot felul de chichițe care apar pe parcursul restaurării și fiecare piesă este unicat. Ai probleme de la piesă la piesă. Nu te învață nimeni, în nicio școală, ce probleme pot să apară la fiecare piesă și ele trebuie studiate separat. La fiecare piesă se pune – ca în Medicină – un diagnosctic și se aplică tratamentele care fac cel mai bine obiectului respectiv”, povestește restauratorul.
O pușcă germană – piesa de suflet

După 25 de ani petrecuți restaurând obiecte vechi, Dorin Barbu spune că o pușcă germană din sec. XVIII este piesa sa de suflet. I-au trecut prin mână sute de obiecte frumoase, dar această pușcă nu numai că i-a rămas dragă, fiind și obiectul la care a lucrat cel mai mult, dar l-a și determinat să-și facă lucrarea de doctorat despre arme de foc. „Avea peste 75 de bucăți de sidef lipsă. Pe pușcă mai existau peste o sută de bucăți de sidef, deci știam cum trebuie să le fac. Am procurat din Franța două scoici Margaritana Pteria pe care un restaurant care comercializa fructe de mare le folosea ca farfurii. Un prieten mi le-a adus și le-am tăiat cu freza diamantată, le-am șlefuit până le-am adus la un milimetru grosime, după care am luat negativul fiecărei forme de pe pușcă, cu indigo, frumos, le-am trasat cu ferăstrăul de bijutier și le-am pus la locul lor. Gravarea nu am realizat-o cum se făcea, în mod tradițional, pentru că îți trebuie cam trei ani de studiu să înveți cum se gravează o scoică”, povestește Dorin Barbu.
Portretul baronului Brukenthal, intră în restaurare

Muzeul Brukenthal are 11 laboratoare de restaurare în care lucrează 23 de specialiști, fiind cel mai mare laborator de restaurare din țară. În afară de pictură murală, la Sibiu se poate restaura orice suport, de aceea foarte multe muzee din țară, dar și colecționari particulari, apelează la serviciile specialiștilor de la Sibiu. În august 2015 s-au împlinit 40 de ani de la înființarea acestui laborator, iar restauratorii au expus o parte dintre cele mai importante lucrări pe care le-au realizat în ultimii ani. În 2015, potrivit raportului de activitate al Muzeului Brukenthal, au fost restaurate 1.457 de piese, cele mai multe în sectorul de metal. Munca din diferitele laboratoare de restaurare nu poate fi însă comparată, întrucât la piesele mari se lucrează mult mai mult. În 2016, unul dintre principalele obiecte care vor intra în restaurare este portretul baronului Samuel von Brukenthal. Piesă din categoria tezaur, pictura, realizată în 1792 de către pictorul austriac Johann Georg Weinkert, îl reprezintă pe baron în mărime naturală, îmbrăcat în costumul de ceremonie corespunzător rangului de Mare cruce a Ordinului „Sfântului Ștefan”.
Potrivit oficialilor Muzeului Național Brukenthal, lucrarea a mai fost restaurată anterior, dar, din păcate, aceste intervenții nu au fost de cea mai bună calitate, fapt ce a impus aducerea ei în laboratorul de restaurare pictură unde va fi restaurată cum se cuvine în vederea bicentenarul de anul viitor. La buna desfășurare a intervențiilor de restaurare își dau aportul un număr de cinci restauratori, dintre care patru au titlul de expert. Lucrările de restaurare vor începe imediat ce comisia de la Ministerul Culturii își va da avizul în acest sens.