Prima reprezentație a spectacolului Faust din acest an se va juca într-un spațiu cu totul inedit. Cea mai impresionantă reprezentație a Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu va avea loc sâmbătă, 23 mai 2015, la Baza SC Construcții SA, str. Triajului 1-3 (viaductul Vasile Aaron), de la ora 19:00.
Pentru această reprezentație au fost puse în vânzare 250 de bilete la Agenţia Teatrală din bvd. Nicolae Bălcescu nr. 17 și online prin eventim.ro. Preţul unui bilet este de 40 de lei, respectiv 25 de lei, cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari, în limita locurilor disponibile.
„Faust“, în regia lui Silviu Purcărete depășește așteptările oricărui spectator și nu seamănă cu nici un alt spectacol de teatru. Violent, emoţionant şi visceral „Faust“ invită publicul la o experienţă individuală puternică despre cunoaștere, credinţă, durere şi iubire. Scenariul complex, focuri de artificii, muzică rock live, zeci de actori și dansatori, coloana sonoră originală semnată de Vasile Şirli, toate contribuie la o experiență extrasenzorială, la granița dintre Pământ și Iad. Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esenţiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei şi ridicarea lui Faust la Cer. 120 de actori vor juca într-o hală industrială dezafectată, unde decorul, costumele sugstive, muzica, efectele sonore și proiecțiile video ingenioase vor face din spectacol o experiență vizuală de neuitat.
sâmbătă, 23 mai 2015, ora 19:00
la Baza SC Construcții SA, str. Triajului 1-3 (viaductul Vasile Aaron)
FAUST
după J. W. Goethe
SCENARIUL ȘI REGIA: Silviu Purcărete; TRADUCEREA: Şt. A. Doinaş; DECORUL ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Stürmer; COSTUMELE: Lia Manţoc; MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli; ORCHESTRAŢIA: Doru Apreotesei; VIDEO: Andu Dumitrescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Daniel Răduţă; DISTRIBUŢIA: Ilie Gheorghe (Faust), Ofelia Popii (Mefisto); CU: Johanna Adam, Geraldina Basarab, Emöke Boldizsár, Diana Fufezan, Dana Maria Lăzărescu, Gabriela Neagu, Renate Müller Nica, Veronica Popescu, Mariana Mihu, Serenela Mureşan, Raluca Iani, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Codruţa Vasiu, Ema Veţean, Mihai Coman, Florin Coşuleţ, Alexandru Deac, Dan Glasu, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Bogdan Sărătean, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Liviu Vlad, Veronica Arizancu, Anca Cipariu, Alexandru Malaicu, Ioan Paraschiv, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Corina Vişinescu, Laurenţiu Vlad, Mihai Alexandru, Daniela Anghel, Vlad Bacalu, Alexandru Curta, Teodora Domnariu, Lorelei Ghazawi, Florentina Neagu, Anca Pitaru, Iulia Popa, Doriana Tăut, Corina Vișinescu, Anton Balint, Paul Bondane, Rada Constantinov, Alexandru Dobriță, Claudiu Fălămaș, Andrada Grosu, Diana Lomota, Călin Roajdă, Alexandra Roatiș, Alexandra Șerban, Maria Soilică, Maria Tomoiagă, Cristina Simona Blaga, Ioana Cosma, Angela Lisa, Oana Marin, Tudor Andrei Răileanu, Ioan Alexandru Savu, Andreea Ioana Moşoiu, Fabiola Petri, Raluca Ivan, Alexandru Udrea; Margareta: Tania Anastasof, Eliza Blănaru, Eveline Buta, Serena Conțiu, Ioana Muntean, Iunis Minculete, Ana Maria Telebuș
ELECTRIC BAND: Dorin Pitariu (chitară), Călin Filip (bass), Lucian Fabro (percuţie), Ciprian Oancea (claviaturi)
durata aproximativă: 2h, fără pauză
preţ bilete: 40 lei; 25 lei
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani
Credit foto: Sebastian Marcovici




