Sibiul nu a fost niciodată lipsit de voci literare și culturale care să „facă istorie” și să responsabilizeze. Iar prezentul își leagă inseparabil numele (și) de personalitatea complexă a lui Ioan Radu Văcărescu. Poet profund, prozator rafinat, eseist, traducător și o voce critică lucidă a comunității, președintele filialei sibiene a Uniunii Scriitorilor din România vorbește, în acest interviu, despre starea literaturii actuale, identitatea scriitorului sibian, noile generații de cititori și creatori, precum și despre provocările și dificultățile prin care trece filiala sibiană.
„Fără acest patrimoniu cultural, nu suntem decât o frunză de toamnă în bătaia vântului”
Mai este Sibiul o capitală a literaturii sau a rămas preponderent un pol al artelor spectacolului și al festivalurilor de teatru?
Au trăit și au creat la Sibiu nume mari ale literaturii noastre: Octavian Goga, Emil Cioran, Radu Stanca, Ștefan Aug. Doinaș, Mircea Ivănescu. O capitală a literaturii se află întotdeauna acolo unde un mare scriitor așază pe hartă un loc, transformând-ul într-un loc special, în sens înalt cultural și social, oferindu-i acel spirit păzitor, acel genius loci care-l diferențiază între numeroasele locuri fără de nume de pe pământ. Dacă Sibiul a fost și este un astfel de loc, asta se datorează poeților săi, și doar acestora. Festivalurile, spectacolele sunt bune, lumea se distrează, dar acestea trec. Poezia rămâne. Avem un patrimoniu literar bogat. Literatura română, sibiană, are și acest rol pentru comunitatea noastră, de a pregăti, cu ajutorul limbii naționale, patrimoniul de mâine. Fără acest patrimoniu cultural, nu suntem decât o frunză de toamnă în bătaia vântului.
Deși poartă numele Sibiului, filiala are un caracter regional sau chiar internațional. Care e acoperirea multi-județeană și câți membri are, la acest moment, USR Sibiu?
Într-adevăr, Filiala Sibiu, ca și celelalte filiale ale Uniunii, are caracter regional. Asta pentru că filialele USR nu sunt „pe județe”. În țară există 15 filiale (16, cu Filiala Chișinău), iar în București (unde trăiesc cei mai mulți scriitori români) sunt 6 filiale, pe genuri literare.
Filiala noastră cuprinde în prezent 84 de scriitori, din Sibiu, din țară (București, Iași, Piatra Neamț, Rm. Vâlcea, Deva, Călan, Alba Iulia, Mediaș, Bistrița) și din străinătate (Germania, Franța, Belgia, Argentina). Istoria organizației noastre este veche de peste un veac.
Mă întrebați de ce Sibiul. Iată de ce, împreună cu un scurt excurs istoric. În 1908, prin Decret Regal, a fost înființată Societatea Scriitorilor Români, sub patronajul Reginei Elisabeta, primii președinți fiind Cincinat Pavelescu și Mihail Sadoveanu. În anii care au urmat, printre președinții Societății s-au numărat Dimitrie Anghel, Mihail Dragomirescu, Emil Gârleanu, Victor Eftimiu, Liviu Rebreanu.
Un episod marcant pentru Sibiu a fost inaugurarea statuii lui Mihai Eminescu din Subarini (a sculptorului Radu Moga, la inițiativa scriitoarei Ecaterina Săndulescu), din 2 septembrie 1938, eveniment la care au participat, între alții, Cezar Petrescu (vicepreședintele de atunci al Societății Scriitorilor), Constantin Noica, Vladimir Streinu, Ion Minulescu, Al. Dima (pe atunci președintele Thesis-ului sibian și autor, în 1940, al faimoasei monografii „Sibiu”), prilej cu care s-au citit și felicitările trimise de Mircea Eliade și Emil Cioran.
Cei patru Mircea
În 1949, prin fuziunea Societății Scriitorilor cu Societatea Autorilor Dramatici, s-a născut Uniunea Scriitorilor din România. Avea, în țară, mai multe filiale, sun forma unor Cenacluri, la Brașov, Iași, Craiova, Cluj, Constanța, Oradea, Timișoara, Tg. Mureș și Sibiu. „Cenaclul” de la Sibiu a funcționat mai degrabă sporadic. Au participat la acesta scriitori sibieni ai epocii, între care îl amintim pe Radu Stanca, pe atunci regizor și actor la Sibiu, Pimen Constantinescu, Ștefan M. Găbrian, dar și foarte tinerii Nicolae Manolescu sau Andrei Codrescu, elevi la Gheorghe Lazăr.
În 1979, Uniunea s-a reorganizat, sub forma mai multor Asociații, tot regionale, în orașele mari ale țării. La Sibiu, Asociația s-a constituit în jurul revistei Transilvania, unde erau redactori „cei patru Mircea”: Mircea Tomuș, Mircea Braga, Ion Mircea, Mircea Ivănescu.
După 1990, Uniunea a continuat în aceeași formă, până în prezent, cu conducători de marcă, Mircea Dinescu, Laurențiu Ulici, Eugen Uricaru, Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian. Cu precizarea că, după 2005, asociațiile s-au transformat în Filiale, iar alături de cele vechi au apărut unele noi, la Alba Iulia, Bacău, Pitești, Galați. Cei mai vechi membri ai Filialei Sibiu, încă din 1979, sunt poeta Liliana Ursu și Joachim Wittstock (cel mai important scriitor de limbă germană din România).
Unul din cei mai reprezentativi romancieri argentinieni de azi e membru al filialei scriitorilor sibieni
Avem și scriitori din diaspora afiliați Sibiului?
În Germania trăiesc scriitori de expresie germană originari din Sibiu, cum sunt Stefan Sienerth și Christian Maurer. Din păcate, anul trecut a plecat dintre noi unul dintre cel mai originali scriitori de limbă germană, originar din Sibiu, Franz Hodjak.
În Franța trăiește unul dintre cel mai importanți scriitori români de azi, Ovidiu Nimigean. Iar în Belgia, poetul Liviu Ofileanu. La Buenos Aires trăiește Alina Diaconu, care scrie în prezent în spaniolă și este cotată între cei mai reprezentativi romancieri argentinieni de azi. Doamna Diaconu ne-a vizitat de curând, prilej cu care și-a lansat o carte despre prietenia ei cu Emil Cioran.
Sibiul beneficiază de o nouă generație de tineri foarte talentați
Cum s-a schimbat dinamica Filialei Sibiu în ultimii ani din punctul de vedere al numărului de membri și al relevanței culturale?
În 2003, când am preluat funcția de președinte al Filialei Sibiu, organizația noastră număra 30 de membri, dintre care doar câțiva erau cu adevărat activi. Dinamica a fost în pas cu noua organizare, cu noul Statut al Uniunii, de după 2005 și 2013. Criteriile de intrare în USR sunt destul de dure, candidații fiind evaluați de o Comisie alcătuită din critici literari, la București, pe baza unui dosar. Criteriul este simplu ca bună ziua: valoarea literară. Ca atare, cred că dinamica în filiala noastră, în privința numărului de membri, a fost normală, în concordanță cu numărul destul de mare de oameni care bat la porțile consacrării artistice.
Există o deschidere a filialei către scriitorii tineri, debutanți? Ce mecanisme de sprijin aveți pentru aceștia?
Un aspect important este acela al numărului tot mai mare de tineri care își îndreaptă atenția spre organizația noastră. În acest sens sunt importante acțiunile din ultimul timp ale Uniunii, în favoarea tinerilor autori, adică burse, concursuri, festivaluri literare, premii. În această privință, Sibiul stă bine, beneficiind de o nouă generație de tineri foarte talentați, care se întâlnesc, sub egida noastră și sub grija a doi tineri scriitori, membri ai Filialei Sibiu, Savu Popa și Daniela Pănăzan, în cadrul Cenaclului „Iustin Panța”. Unul dintre membri Cenaclului, Cristian Băilă, a fost laureat, de curând, la Festivalul „Literatura tinerilor”, de la Neptun, organizat de Uniunea Scriitorilor. Anul acesta, în septembrie, vom trimite, din partea Filialei, pe tânăra și talentata poetă Maia Loloiu. Cel mai important aspect este însă acela al concursurilor de debut organizate de Uniune și editura sa, Cartea Românească.
„Problema este aceea a veleitarismului, care bântuie peste tot”
Există o estetică sau o tematică anume care definește scriitorul sibian contemporan ori fiecare își urmează propria identitate stilistică?
Nu, nu există o tematică sau o „estetică”, una care să definească scrierile de azi. În primul rând, trebuie accentuat asupra faptului că, după 1990, nu mai funcționează nici cenzura, nici autocenzura, specifice vechiului regim. Ca atare, au fost și sunt abordate, fără opreliști (e drept, uneori chiar fără limite, estetice sau ideologice), toate temele posibile, inclusiv teme religioase sau erotice, care, înainte vreme, erau sub obroc.
Dar chestiunea cea mai importantă, cred eu, este aceea a evaluării operelor literare. Suntem, eu și cei mai mulți dintre colegii mei, adepții criteriului estetic. Artele frumoase de acest spirit țin. Ideologia nu are ce căuta aici, iar noi, românii, avem acestă experiență, a deceniilor „comuniste”, când ideologia bătea esteticul. A fost, în cultura noastră, o lungă și grea bătălie pentru estetic, pe care literatura, critica au reușit s-o câștige cu brio.
Desigur, este vorba și de valorile trecutului. Acest patrimoniu trebuie judecat tot din punct de vedere estetic și pus în valoare ca atare. Nu cred că este bine să renunțăm la aceste valori în funcție de ideologii vremelnice. Marii noștri scriitori, criticii noștri reprezentativi, de ieri sau de azi, pe acest drum merg. De altfel, unul dintre scopurile prevăzute în Statutul Uniunii este acela al punerii în valoare a patrimoniului nostru literar, al operelor și al autorilor acestora.
„Complex al provinciei?”
Suferă scriitorul sibian de un „complex al provinciei” în raport cu capitala?
Nu știu. Cred că ar trebui întrebat el, scriitorul sibian, parte în parte. Dacă suferă, n-ar trebui. Este foarte la îndemână să publici oriunde în țară sau în Capitală, în mulțimea de reviste și edituri de azi. Ba, când este vorba de publicare, autorii de valoare sunt chiar rugați să publice ici și colo. Ca atare, poți să și alegi! Problema este însă aceea a veleitarismului, care bântuie peste tot. Sau aceea a „rețelelor de socializare”, cu obiceiul recent, acela de a scrie dimineața o poezie și seara s-o și postezi în rețea. Iar în „rețea” nu există centru, e doar periferie! Cele mai multe astfel de realizări sunt gata uitate a doua zi dimineața.
Cred că acest complex al provinciei vine și din opinia unora că premiile (ah!, marea problemă a premiilor la români!) se dau la „centru” sau sub influența acestuia. N-am crezut niciodată asta. Influențe există, pentru că literatura ține, totuși, și de zona subiectivității, a gustului personal, dar nu de binomul centru – provincie. Din punctul meu de vedere, faptul că am fost nominalizat anul trecut la premiul național de poezie al Uniunii Scriitorilor, pentru cartea mea de la Editura Cartea Românescă, „Cealaltă cafea”, a reprezentat un premiu în sine.
Unde se mai întâlnesc scriitorii sibieni
Unde se mai întâlnesc scriitorii sibieni să discute literatură, în afara sediului oficial? Mai există spații de tipul cafenelelor literare care să adune scriitorii sau actul literar tinde tot mai mult spre izolaționism?
Citim și discutăm literatură, în cadru public, la lansări de carte, simpozioane, festivaluri, concursuri, turniruri de poezie. În multe cazuri, este prezent un public avizat și interesat, chiar dacă nu foarte numeros. Apropo și de întrebarea de mai sus, Filiala Sibiu a participat în mai multe rânduri la Turnirul de Poezie organizat anual de Uniune. Acest festival inedit opune poetic, în fața unui juriu național, două echipe, dintre filialele din țară.
Am câștigat de trei ori acest concurs, în 2016, 2017 și 2023. Ba, în 2023, la Turnirul de la Alanya, am învins chiar echipa Capitalei, iar, la individual, Marele Premiu a revenit poeților din Filiala Sibiu, Adrian Alui Gheorghe și Ioan Radu Văcărescu. Legat de premii, Adrian este cel mai proaspăt laureat al Premiului național „Tudor Arghezi”, iar alt mare poet român de azi, afiliat Filialei Sibiu, Marian Drăghici, este de cîțiva ani nominalizat la cel mai important premiu literar de la noi, Premiul Național Mihai Eminescu, care se acordă la Botoșani, în luna ianuarie a fiecărui an. Dintre poeții sibieni, au primit acest premiu până acum Mircea Ivănescu și Ion Mircea.
Citim și discutăm literatură și în cadru intim. Chiar pe Bălcescu, la Frieda, locul unde, de ani buni, împreună cu prietenul Silviu Guga, punem țara literară la cale! La „biroul stradal”, așa cum l-a denumit un alt scriitor sibian și coleg al nostru, Dumitru Cristănuș, zis Mitu Părăsitu! Dar și cu alți colegi, din generația mai veche sau din cea mai nouă generație de scriitori sibieni. Este aceasta o parte a unei boeme inedite, la cafea, „apă din perete” și (unii) fum de țigară”. Și multă literatură.
„Lui Ivănescu nu-i păsa, ba, mi-a spus odată că preferă acel anonimat”
Cât îi mai cunosc sibienii pe scriitorii lor contemporani? Nu sunt adeptul unei abordări pesimiste, însă cred că dacă am ieși pe pietonala Nicolae Bălcescu și am întreba trecătorii câți dintre ei ar putea numi trei scriitori sibieni „activi”, răspunsurile nu ar fi foarte încurajatoare. Se poate „lucra” cumva la acest aspect, al unei vizibilități mai bune a scriitorului sibian?
Desigur, trec pe pietonală, în sus și-n jos, sibieni peste sibieni. Cei mai mulți nu ne cunosc și nici nu-i interesează literatura, poezia, viața cea adevărată, aceea a spiritului. Nu-i bai. Și nici nu cred că se poate „lucra” la acest aspect, atâta vreme cât țara noastră este cea din urmă (de parcă am fi rămas la vremea Dinicului Golescu) la cititul cărților în Europa noastră cea de toate zilele.
Iar noi, scriitorii sibieni, români, scriem și publicăm cărți. Prin localurile vremii, din Sibiu (la „Doi colonei” sau complexul de pe Luptei), prin Șelimbăr sau Cisnădie, pe unde umbla foarte des Mircea Ivănescu, în căutare de țigări Carpați și pește congelat pentru pisici, cetățenii români i se adresau cu „dom inginer” și își dădeau coate. Habar nu aveau că se află în același loc cu un mare poet român. Lui Ivănescu nu-i păsa, ba, mi-a spus odată că preferă acel anonimat. Lipsa de orgoliu desuet, refuzul „gloriei” mundane! O lecție pe care am învățat-o și pe care încerc s-o insuflu și altora. Cu rezultate, din păcate, slabe!
Revista Transilvania „gâfâie, dar supraviețuiește”
Avem critici și universitari marcanți din Sibiu, care validează literatura națională. Totuși, au scriitorii sibieni de ficțiune, poezie sau roman suficient impact în ceea ce privește premiile centrale ale Uniunii Scriitorilor?
Din păcate, în momentul de față nu prea mai avem universitari sau critici la Sibiu care să valideze literatura și să aibă vreun impact asupra premiilor naționale. Dintre cei care au o influență deosebită îi amintesc pe colegii noștri Adrian Alui Gheorghe (poet, prozator și critic care trăiește la Piatra Neamț) și pe tânărul coleg Savu Popa (profesor de română, poet, prozator și critic). Cei doi fac parte din echipa de cronicari de la „România literară”, revista care și acum, ca și altădată, constituie platforma cea mai înaltă a validării literare de la noi.
Revista Euphorion are o importantă tradiție în oraș. Cum supraviețuiește o revistă culturală tipărită în fața tăvălugului online?
Gâfâie, dar supraviețuiește. Tirajul pe hârtie este foarte mic, dar ea există, în pdf, pe ecranul colaboratorilor și destul de numeroșilor noștri cititori. Și mai greu ne descurcăm cu publicarea revistei, mai ales de trei ani încoace, de când administrația sibiană ne-a retras finanțarea și apărem cu bani de-acasă, editorul ei fiind Fundația Euphorion.
Online-ul este nu numai ciudat, ca tăvălug uniformizator, dar și un lucru bun. Astfel, întreaga arhivă a Euphorionului, din 1990 și până azi, se poate regăsi, de curând, pe site-ul Filialei Sibiu (nou și acesta, împreună cu site-ul mare, multifuncțional, de la Centru). Ca atare: uniuneascriitorilor-filialasibiu.ro
„Singurul venit al filialelor este cel provenit din cotizațiile membrilor”
Sibiul are bugete generoase pentru evenimentele mari, precum Festivalul Internațional de Teatru sau ASTRA Film. Primesc proiectele de literatură scrisă atenția financiară pe care o merită, în raport cu celelalte arte?
Nu primește. Nu primește nimic. Ultimul proiect depus de mine la CJS, în numele Uniunii, a fost cu câțiva ani în urmă, pentru Premiile noastre anuale. Am primit, după alcătuirea unui dosar masiv și după proceduri birocratice ciudate, o mie cinci sute de lei. Am renunțat, încercăm să ne descurcăm singuri, datorită unor sponsorizări și donații private. Singurul venit al filialelor este cel provenit din cotizațiile membrilor.
La nivel central, la evenimentele naționale la care participăm, finanțarea, pe proiecte, este și din partea Ministerului Culturii și al Institutului Cultural Român. Din păcate, suntem, aici la Sibiu, o organizație mică, nebugetară, nu ne putem compara cu instituțiile publice bugetare care organizează festivalurile de teatru și film de la Sibiu (și care beneficiază de aparat administrativ pe măsură). Noi suntem săraci, eu sunt și președinte, și contabil, și casier și om de serviciu. Dar respirăm. Scriem cărți. Publicăm. Nu invers.
Ce pregătesc scriitorii sibieni
Ce proiecte are în lucru filiala Sibiu?
Cu ajutorul bunului Dumnezeu și al colegilor, în perioada următoare vrem să organizăm, la toamnă, a doua ediție a Festivalului „Vară de noiembrie”, în cadrul căruia vom acorda Premiile noastre anuale pentru cărți apărute în anul editorial 2025 (un an foarte bogat în apariții de valoare).
Tot la toamnă voi depune la București, la Comisia de Validare, mai multe candidaturi pentru intrarea în Uniune, în Filiala Sibiu. Termnul de depunere al dosarelor este, ca în fiecare an, luna septembrie.
În primăvara viitoare, vom organiza ediția a doua a Festivalului „Primăvară de mai”. În acest sens, vreau să amintesc aici colaborarea bună din ultimul timp cu Biblioteca ASTRA, cu Consistoriul Bisericii Evanghelice din Sibiu și cu publicația Hermannstadter Zeitung. Menținem colaborarea cu Euphorion, redacția acesteia funcționând, cu titlul gratuit, în sediul Filialei Sibiu.
Va continua, cu rezultate tot mai bune, Cenaclul „Iustin Panța”, sezonul 2025/ 2026 încheindu-se festiv, la Colegiul Gheorghe Lazăr, luni, 22 iunie. Desigur, lansări de carte, întâlniri literare, lecturi, participări la târguri de carte și la acțiuni naționale ale Uniunii.
Dar important este să scriem. Bine.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
 de personalitatea complexă a lui Ioan Radu Văcărescu, președintele filialei sibiene a Uniunii Scriitorilor din România.){kind=link}