24.1 C
Sibiu
marți, mai 21, 2024

Isabelle Huppert vine la FITS 2018. Un nou set de bilete au fost puse în vânzare

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

De marți, 15 mai, spectatorii pot achiziționa bilete pentru încă 12 reprezentații programate în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ediție desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României – Centenar, care are loc în perioada 8 – 17 iunie 2018.
Printre noile evenimente – spectacole de teatru și muzică – organizatorii se bucură să anunțe spectacolul realizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, după un text de Tsuruya Namboku al IV-lea, în regia lui Siviu Purcărete. „Povestea prințesei deocheate” este un eveniment teatral de excepție, care pornește de la tehnica teatrală de patrimoniu a Japoniei – kabuki. Trei reprezentații ale acestei producții au fost programate în cadrul FITS, în 9, 10 și 14 iunie, de la orele 22:00, la Fabrica de Cultură UniCredit (Sala Eugenio Barba), iar în luna mai, ca o surpriză pentru cei mai nerăbdători dintre spectatori, s-au programat două reprezentații, în 30 și 31, de la orele 19:00, în același spațiu.
Isabelle Huppert, distinsă la această ediție de festival cu o stea pe Aleea Celebrităților, vine pentru prima oară la Sibiu și va susține spectacolul-lectură „Amantul” la Filarmonica de Stat Thalia, duminică, 17 iunie. De la publicare, în 1984, romanul lui Marguerite Duras s-a vândut în mii de exemplare, fiind apreciat de public și câștigând un premiu Goncourt. „Amantul” e un roman fermecător, ce capturează experiența unei vieți întregi într-o formă simplă și emoționantă. În cazul autoarei, viața și scriitura se învârt una în jurul celeilalte, ambele bântuite de tinerețea sa, petrecută în Indochina.
Teatrul Satiricus „Ion Luca Caragiale” din Republica Moldova aduce în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu o dramatizare cu totul specială a textului lui Mihail Bulgakov, „Maestrul și Margarita”. Sandu Grecu rezolvă regizoral problema excentricității enunțând (scenografic și lingvistic), „edificarea” Turnului Babel acceptând, astfel, dialogul în diferite limbi: ebraică, germană, rusă, spaniolă, italiană sau română.
Aproximativ 8000 de bilete au fost achiziționate pentru FITS 2018 până în acest moment, iar peste 25 de reprezentații din cele care au fost puse în vânzare în primul set sunt sold out, printre care: „Nunta” (13 iunie), „Copacul” (14, 15, 16 iunie), „Atsumori” (14 și 15 iunie), „Micul Eyolf” (16 iunie și 17 iunie) și „Ravel-Bolero: Cântecul dansului” (15 și ambele reprezentații din 16 iunie), „Al dumneavoastră, Gogol” (14 și 15 iunie), „Stage Dogs” (17 iunie), „Faust” (a6 și 17 iunie) sau „Aller – Retour” (9 iunie).
Biletele pentru FITS 2018 pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17), de marți până sâmbătă, între 11:00 – 18:00, și duminică, în intervalul 10:00 – 14:00. Bilete online și mai multe informații despre spectacolele programate se găsesc pe www.sibfest.ro. Prețul biletelor achiziționate online, de pe site-ul festivalului, au același preț ca la Agenția Teatrală. Prețul biletelor achiziționate direct de pe platforma entertix.ro variază în funcție de opțiunile de tipărire și livrare alese de cumpărător.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Doi cicliști din Mediaș au fost convocați la lotul național

Doi cicliști medieșeni au fost convocați la lotul național care va participa la Cupa Mondială din Cehia.Federația Română de...

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect