Lansarea volumului „Conexiuni”, la Librăria Habitus

spot_img
Cele mai citite

Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită iubitorii de literatură joi, 3 iulie, începând cu ora 17:00, la Centrul Cultural Habitus, la lansarea Antologiei „Conexiuni”. Antologia cuprinde cele mai bune lucrări primite la concursul literar „Lirismograf” derulat lunile trecute.
La ediția din acest an s-au înscris peste 100 de participanți din toate centrele universitare ale țării, dar și din străinătate care și-au trimis lucrări la toate secțiunile concursului. Concursul organizat pe cinci secţiuni: Poezie, Proză, Eseu, Dramaturgie, Critică literară s-a adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani.

„Spre deosebire de alte îndeletniciri, scrisul, cu cât înaintează în ani, cu atât capătă mai multă forţă, ideile vin mai limpezi, iar inspiraţia mai bogată. De aceea îi felicităm deopotrivă pe câștigători, pe cei obișnuiți în ale scrisului, dar și pe cei care au debutat în acest volum colectiv”, a declarat Liliana Popescu, Directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Autostrada Transilvaniei ar putea fi deschisă pe 15 decembrie, pe lotul Nădășelu-Zimbor. Șoferii vor avea peste 155 km de autostradă neîntreruptă până la Târgu...

Deschiderea circulației pe lotul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania (A3) este estimată pentru aproximativ 15 decembrie. În funcție de evoluția...

Știri pe același subiect