2.4 C
Sibiu
joi, aprilie 23, 2026

Lucreţia Ciobanu şi Ion Besoiu, primii cetăţeni de onoare ai judeţului Sibiu

Cele mai citite

Renumita cântăreață de muzică populară, Lucreția Ciobanu și actorul Ion Besoiu sunt propuși pentru acordarea titlului de cetățean de onoare al județului Sibiu, distincție oferită de Consiliul Județean în premieră. Ceremonia publică de acordarea a titlurilor va avea loc în Piața Mare, vineri, 2 august, ora 19, în cadrul deschiderii oficiale a Festivalului Internaţional de Folclor „Cântecele Munţilor”.

Publicitate

 

„Consider că este bine ca şi autorităţi publice să ne arătăm aprecierea şi recunoştinţa pentru personalităţile care au făcut cinste şi au promovat judeţul nostru pe plan naţional şi internaţional, care au merite deosebite în domeniul lor de activitate.  Ţinând cont şi de vârsta destul de înaintată a interpretei Lucreţia Ciobanu., aproape 89 de ani, şi a actorului Ion Besoiu – 82 de ani, am hotărât să începem demersul nostru cu ei. Titlul pe care li-l acordăm este o distincţie onorifică şi vine ca o recunoaştere a carierei de excelenţă pe care aceşti doi sibieni le-au avut în domeniul promovării folclorului sibian autentic, respectiv în domeniul teatrului şi al filmului.”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, într-o conferinţă de presă.

Conform regulamentului aprobat de consilierii judeţeni în şedinţa ordinară din luna mai, printre drepturile pe care Consiliul Judeţean Sibiu le conferă cetăţenilor de onoare se numără dreptul de a lua cuvântul în cadrul şedinţelor CJS şi la dezbaterea materialelor privind comunitatea, de a participa la toate manifestările desfăşurate sub patronajul Consiliului Judeţean Sibiu, accesul gratuit în cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA, la concertele organizate de Filarmonica de Stat Sibiu, la spectacolele organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu sau la spectacolele organizate de Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” Sibiu. 

La rândul lor, cetăţenii de onoare ai judeţului Sibiu au obligaţia să promoveze imaginea judeţului Sibiu, să susţină dezvoltarea economică şi socială a judeţului Sibiu precum şi interesele judeţului Sibiu şi ale ţării. Potrivit președintelui Consiliului Județean, laudatio pentru Ion Besoiu a fost realizat de Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național Radu Stanca, iar pentru Lucreția Ciobanu, de către Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO/ULTIMA ORĂ: Declarațiile serii de la președintele Nicușor Dan. „Deci, calm și vom trece prin asta”

Nicușor Dan a prezentat concluziile discuțiilor purtate astăzi la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor din coaliția de guvernare, convocate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect