Mediașul lansează provocarea anului: citește, argumentează și câștigă

Cele mai citite

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, lansează la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” ediția 2026 a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților”.

Evenimentul, dedicat promovării lecturii în rândul tuturor categoriilor de vârstă, se va desfășura pe parcursul perioadei aprilie – noiembrie 2026.

Concursul este organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, sub egida Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, și se derulează simultan în mai multe biblioteci publice din țară.

„Bătălia Cărților” își propune să încurajeze lectura și să dezvolte capacitatea de înțelegere a textelor literare, dar și formarea unor opinii și interpretări proprii. La competiție pot participa copii cu vârste între 11 și 13 ani, adolescenți între 14 și 18 ani, dar și adulți care dețin sau își vor face fișă electronică la bibliotecă.

Publicitate

Pentru a ajunge în finală, participanții trebuie să parcurgă volumele din listele recomandate până la sfârșitul lunii noiembrie și să predea fișele de lectură completate, care vor fi evaluate de un juriu format din cadre didactice și membri ai Clubului de Carte „Cafeneaua Literară”.

Finala va avea loc în luna decembrie și va include dezbaterea „Convinge-mă să citesc!”, unde concurenții își vor susține cartea preferată și vor răspunde întrebărilor juriului.

Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere, în cadrul căreia vor fi acordate atât premii pentru finaliști, cât și distincții speciale precum „Cititorul anului”, „Premiul pentru înțelegerea textului” sau „Cartea anului”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Rezultate remarcabile pentru elevii sibieni la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Germană

Elevii sibieni s-au întors acasă cu rezultate excepționale la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect