Muzee, turnuri și monumente deschise gratuit: cea mai spectaculoasă noapte culturală a anului la Mediaș

Cele mai citite

O noapte magică în instituțiile de cultură din Mediaș: muzeele își deschid porțile gratuit până la miezul nopții, sâmbătă, 23 mai.

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează în data de 23 mai 2026 ediția cu numărul XXII a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, desfășurat local sub denumirea „Noaptea Muzeelor Medieșene”.

Evenimentul marchează Ziua Internațională a Muzeelor și transformă orașul într-un amplu traseu cultural, în care patrimoniul istoric, memorialistic și identitatea locală vor putea fi descoperite gratuit de către public.

În acest an, toate obiectivele culturale importante ale Mediașului vor participa la eveniment, oferind vizitatorilor acces liber și un program diversificat de expoziții și activități speciale.

Publicitate

Publicul va putea vizita gratuit Muzeul Municipal Mediaș, Casa Memorială „Stephan Ludwig Roth”, Turnul Pietrarilor, Casa Memorială „Hermann Oberth”, Biserica Evanghelică „Sfânta Margareta”, Muzeul Gazelor Naturale și Sinagoga Mediaș.

Prin organizarea acestui eveniment, administrația locală își reafirmă angajamentul pentru promovarea culturii și facilitarea accesului publicului la valorile muzeistice ale orașului, într-un cadru special și atractiv.

Expoziții spectaculoase și program extins

Punctul central al evenimentului va fi Muzeul Municipal Mediaș, deschis între orele 16:00 și 00:00, unde vizitatorii vor putea descoperi mai multe expoziții permanente și temporare.

Printre atracțiile pregătite se numără expoziția de istorie și arheologie dedicată evoluției comunităților umane din zona Mediașului, colecțiile de ocupații tradiționale și port popular de pe Valea Târnavelor, dar și o amplă expoziție de machete statice reunite sub tema „Istoria Tehnicii Militare în Miniatură”.

Vizitatorii vor mai putea admira expoziția temporară „Donații și Donatori – colecția familiei Fink”, colecția de fluturi autohtoni și exotici a muzeului, precum și colecția Asociației Internaționale a Polițiștilor – filiala Mediaș.

Casa Memorială „Stephan Ludwig Roth”, deschisă între orele 17:00 și 22:00, va găzdui expoziția dedicată vieții, activității și operei marelui cărturar transilvănean.

La Turnul Pietrarilor, publicul va putea vizita, între orele 17:00 și 00:00, expoziția „Pânza de păianjen în artă – In memoriam: Emil Mureșan”.

Casa Memorială „Hermann Oberth” propune două expoziții speciale: una dedicată vieții și activității celebrului savant originar din Mediaș și o expoziție temporară inedită – „Brikenburg Cosmos”, cu construcții Lego cu tematică spațială. Programul de vizitare este între orele 16:00 și 00:00.

Biserica Evanghelică „Sfânta Margareta”, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale orașului, va putea fi vizitată între orele 16:00 și 21:00.

Sinagoga Mediaș își va deschide porțile între orele 18:00 și 23:00, oferind publicului ocazia de a descoperi o parte importantă a patrimoniului multicultural al orașului.

La Muzeul Gazelor Naturale, deschis între orele 16:00 și 23:00, vizitatorii vor putea vedea expoziția permanentă „Gazele Naturale – trecut și prezent”, dar și expoziția temporară de fotografie „Despre spații, aproximativ”, semnată de Răzvan Pop.

Intrare gratuită pentru toți vizitatorii

Accesul la toate obiectivele incluse în „Noaptea Muzeelor Medieșene” este gratuit, iar organizatorii îi invită pe medieșeni și pe turiști să profite de această oportunitate pentru a descoperi istoria, cultura și patrimoniul orașului într-o atmosferă specială.

Evenimentul promite o experiență culturală complexă, în care trecutul, arta, știința și tradițiile locale se întâlnesc într-o singură noapte dedicată comunității și valorilor culturale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Va desemna Nicușor Dan un premier din partidul Dianei Șoșoacă, SOS România?

Bombă pe scena politică: S.O.S. România susține, miercuri seara, că Palatul Cotroceni i-ar fi propus un premier.S.O.S. România a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect