Muzeul ASTRA este prima instituție muzeală din România acreditată ca centru de evaluare și certificare a competențelor profesionale pentru următoarele ocupații: tâmplar artizanal, muncitor constructor, bârne, chirpici și piatră și confecționeri obiecte artizanale din lemn.
Astăzi, 23 februarie, a avut loc lansarea programului educațional și prezentarea progresului proiectului Casa ARTELOR – Centrul de Activități și Resurse Regionale.

Eveniment a fost organizat de Muzeul Astra Sibiu, împreună cu Institutul Naţional al Patrimoniului. În cadrul conferinței s-a discutat despre importanța conservării patrimoniului și despre cât de vital este să transmitem generațiilor viitoare iubirea pentru meșteșuguri.
„În afară de echipa Muzeului ASTRA, îi avem alături de noi pe profesori și învățători, căci împreună cu ei vom dezvolta programul în toate școlile din Sibiu. Noi vom inaugura Casa Artelor în 7 mai și vom avea o nouă lansare a expoziției în aprilie. Suntem foarte avansați cu lucrările de aici, urmează să fie montat și mobilierul, iar expoziția urmează să fie finalizată”, a declarat Ciprian Ștefan, managerul Complexul Național Muzeal ASTRA.




Oana Zaharia, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului, a menționat în cadrul conferinței faptul că, programul se dorește a fi o platformă de comunicare între toate sectoarele complementare patrimoniului care se intersectează cu patrimoniul, adică educație, turism: „Ceea ce face ASTRA și ceea ce face Ciprian Ștefan este binevenit și trebuie extrapolat la nivel național și va umple un vid de specialiști pe partea de execuție în lucrările pe patrimoniu.