Nimicul în artă, de la Fildes la FLUXUS (I)

Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) În iunie 1870, după moartea lui Charles Dickens, ilustratorul englez Sir Samuel Luke Fildes a pictat biroul scriitorului. În centrul imaginii se află scaunul gol, depărtat şi tras puţin într-o parte de la masa de lucru a lui Dickens, dând impresia că acesta e plecat pentru puţină vreme şi se poate întoarce în orice clipă. Ilustraţia numită „Scaunul gol” s-a bucurat de o mare popularitate, făcându-se mii de copii după ea. După 3 ani, Vincent van Gogh, care era un mare admirator al lui Dickens, s-a mutat la Londra. Când a văzut ilustraţia, a fost marcat profund de felul în care prezenţa cuiva poate fi sugerată tocmai prin absenţa sa. Peste încă 4 ani, când tatăl său l-a vizitat la Amsterdam, după ce l-a condus la gară la plecare şi s-a întors în cameră, i-a scris fratelui său aşa: „Imaginea acelui scaun, pe care a stat cu câteva clipe în urmă, m-a întristat atât de tare, ca pe un copil”. Pe urmă a pictat de multe ori scaune goale, ca simboluri al prezenţei-absenţei cuiva. Cineva poate privi aceste imagini şi poate spune „Nu e nimic aici. Scaunele sunt goale, nu e decât gol, nu e nimic”. În 1883, la expoziţia grupării „Les Arts Incohérents”, Mey-Sonier a expus o ramă goală pe perete, intitulându-şi lucrarea „Tableau d’à Venir” – un joc de cuvinte între „Tabloul va veni” şi „Tabloul viitorului”. Apoi, curentul dadaist şi mişcările de avangardă de la începutul secolului al XX-lea au dus mai departe sondarea aşa-zisului „gol” sau a aşa-zisului „nimic”, încadrând-o în conceptul numit „anti-artă”. Ceva mai târziu, în 1952, compozitorul John Cage a scris celebra compoziţie 4’33”, în care, timp de 4 minute şi 33 de secunde, nu se cântă nici măcar o singură notă muzicală, actul artistic nefiind decât o „ramă” pentru sunetele accidentale care se produc inevitabil pe parcursul acestei anti-interpretări, care vrea să arate că niciodată nu poate fi vorba despre linişte, gol sau nimic – întotdeauna există „ceva”, iar acel „ceva” merită atenţie. Manuscrisul cu indicaţiile pentru celebra compoziţie se află acum la expoziţia „O lungă poveste cu multe noduri. FLUXUS în Germania, 1962-1994”, expoziţie în premieră în România, la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal. În anii ’60, FLUXUS, gruparea artistică neo-dadaistă din Germania, a cooptat reprezentanţi ai multor arte, iar printre coordonatele ei s-a numărat şi această „filozofie a nimicului”. Despre aceasta şi despre ce conţine expoziţia, citiţi în numărul viitor. Mihai Curtean