26.3 C
Sibiu
marți, iulie 16, 2024

CARTE 100%. Două cărți-Mărturii. Memoria Misiunii Ortodoxe de limbă română în Japonia

Publicitate

Cele mai citite

De dincolo de Prut, prin grija binecuvântată a Preasfințitului Părinte Antonie, Episcop de Bălți, au ajuns în cultura teologică românească modernă două lucrări: Primul Jurnal Misionar al Cuviosului Anatolie Tihai, un Apostol român pe ogorul Ortodoxiei Japoneze – text paralel român-japonez (Ed. Episcopiei de Bălți, 2018, 112 pg.) și Cuviosul Anatolie Tihai, Însemnări etnografice/ Ethnographic Notes (Ed. Episcopiei de Bălți, 2022, 151 pg.).

Ele alcătuiesc, alături de volumul aceluiași Părinte Anatolie intitulat Sectele religioase în Japonia (Chișinău, 2019, 64 pg. și cu ediție în limba engleză), o recuperare cu adevărat importantă în contextul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, dar și în contextul identificării modelelor misiologice în care s-au mișcat slujitorii ortodocși ajunși pe alte meleaguri. Unele, să recunoaștem, neașteptate.

M-am bucurat să le descopăr ca muncă a unui responsabil de redacție cunoscut cercetătorilor din domeniul istoriei Ortodoxiei din Moldova, excelent documentarist în situații de cercetare inedite în domeniu, Dl. Vlad Cubriacov și să le citesc în tihnă. De altfel, editorul ne și ajută la înțelegerea unui om-fenomen, din punctul meu de vedere, prin două studii.

Primul volum este însoțit de introducerea intitulată Cuviosul Anatolie Tihai – punte de aur între oameni și neamuri, între pământ și cer (vol. Primul jurnal, pp. 6- 16), iar cel de-al doilea volum, de o introducere mai amplă, Cuviosul Anatolie Tihai – Etnograf și publicist ortodox român în Japonia (vol. Însemnări, pp. 8- 35, în română și engleză). Erau necesare astfel de prezentări pentru că nici măcar specialiștii în istorie națională nu amintesc de chipul, mai mult decât interesant, al distinsului Părinte Anatolie.

Părintele Anatolie

Părintele Anatolie e născut la 23 noiembrie – sau 30 august, după alte surse – 1838, în satul românesc Tărăsăuți (jud. Hotin), din părinții Elisabeta și Dumitru Tihai. Tatăl era administrator al moșiei familiei domnitoare Sturza din Noua Suliță și va ajunge, după ceva timp, paraecleziarh al Catedralei din Bălți. Școlar la Bălți, apoi seminarist la Chișinău și student la Academia de la Kiev (licențiat în 1869, coleg de suflet cu Episcopul Silvestru Bălănescu al Hușilor, cu care va purta o îndelungată și prietenoasă corespondență), parcurge începând cu anul 1865 – când este călugărit la mănăstirea Zografu din Sfântul Munte – o împlinire luminoasă a vocației de monah și propovăduitor al Evangheliei lui Hristos.

Poliglot – știa pe lângă limba română limbile slavonă, rusă, bulgară și greacă – și cu o mare tenacitate duhovnicească, la 24 aprilie 1872 ajunge în Japonia, în plină Săptămână Luminată a anului respectiv. Lui aveau să i se alăture doi misionari: Iacob Tihai, fratele său și diaconul Dimitrie Livovschi, fiul preotului din Japca (Orhei). Merită să spunem că fratele său va alcătui cu aleasa inimii sale prima familie mixtă, româno-niponă. Cei doi, absolvenți de seminar și Conservator, vor adapta cântarea bizantină la specificul limbii japoneze. Partiturile lor încă sunt validate de utilizarea în cult de comunitățile ortodoxe din Japonia.

Părintele Anatolie va sluji la Hakodate (1872-1878), profesor la Seminarul teologic din Surugai, Knada și Tokio, va întemeia misiunea din Osaka și va conduce Misiunea ortodoxă Rusă din Japonia (1879-1881). O perioadă a fost și directorul Școlii de cateheți din Osaka (1882-1889). Din munca lui ajung la noi două Jurnale misionare, precum și amintirile unei călătorii misionare ortodoxe în China. Predica în niponă, scria și comunica informații de interes misionar în reviste din Rusia, Basarabia și România.

Își dezvoltă aria cunoașterii lingvistice – va învăța perfect japoneză și engleză – și se va prezenta satisfăcător în franceză, germană și chineză.  Se stinge la 55 de ani dintre care 19 (1872-1890) și i-a petrecut în misiunea ortodoxă din Japonia. A fost socotit de către Sfântul Nicolae Kasatkin – apostolul ortodox al Japoniei – cel mai de preț colaborator al său. Pornit spre Basarabia sa dragă, simțindu-și moartea aproape în urma unei boli reumatice, se stinge la 28 noiembrie 1893 într-un spital din Sankt-Petersburg și este înmormântat  în cimitirul Lavrei Alexandru Nevski din nordul Imperiului de odinioară.

Din documente reiese însă existența unui monument (cenotaf, ridicat din conscripție publică) ridicat și la Biserica ortodoxă din Tokio, dedicat acestui om de excepție despre care japonezii notau în necrologul său – intitulat „Viața acestui om a fost ca o rouă”: „Învățătorul Părinte arhimandrit Anatolie, pe care l-am iubit mai mult decât oricine dintre cei cu care am fost în comuniune”.

Cele două volume publicate la Bălți relevă un foarte fin observator al vieții cotidiene, un om cu o largă conștiință a misiunii sale, pe care o vede împlinindu-se prin jertfă, rugăciune și Liturghie. Amănunte din misiune și cunoașterea locurilor, o admirabilă stăpânire a realității prin care își propovăduiește mărturisirea, cordialitatea admirabilă cu oamenii și intimitatea harismatică în care se află cu Dumnezeu entuziasmează și inspiră. Primele sale texte ca jurnalist le scrie în 1870 în Basarabia și tonul de jurnalist se păstrează în toate textele sale. Prezentele cărți sunt o alcătuire din fragmentele de viață cotidiană care se întorc 10000 de verste în paginile unor jurnale și reviste ortodoxe. Rapoartele sale misionare, textele de suflet și însăilările din cunoașterea imediată a poporului nipon sunt un excelent mijloc de învățare a modului în care misiunea se împlinește în acord cu smerenia și dragostea lui Iisus Hristos.

Prezentarea cărților acestora are și un tâlc mai actual. Când Ambasadorul Japoniei la București a mers să deschidă la Bălți o grădiniță construită pe finanțarea Guvernului Japoniei, a ținut să rostească discursul de deschidere al instituției în limba română. Fluent, corect și depășind simpla normă diplomatică. Atât că primarului orașului atunci în funcție i s-a tradus în rusă discursul pentru a putea pricepe ce spune. Excelența unui popor, cum este cel nipon, s-a vădit și în cordialitatea cu acela care în limba lor națională l-a vestit pe Hristos. Robul lui Dumnezeu Arhimandritul Anatolie Tihai. Sfântul de limbă română Ortodoxiei Japoneze.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: O minoră din Sibiu a plecat de acasă. Anunțați poliția dacă aveți informații despre ea

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, fără...

Publicitate

Cele mai citite

De dincolo de Prut, prin grija binecuvântată a Preasfințitului Părinte Antonie, Episcop de Bălți, au ajuns în cultura teologică românească modernă două lucrări: Primul Jurnal Misionar al Cuviosului Anatolie Tihai, un Apostol român pe ogorul Ortodoxiei Japoneze – text paralel român-japonez (Ed. Episcopiei de Bălți, 2018, 112 pg.) și Cuviosul Anatolie Tihai, Însemnări etnografice/ Ethnographic Notes (Ed. Episcopiei de Bălți, 2022, 151 pg.).

Ele alcătuiesc, alături de volumul aceluiași Părinte Anatolie intitulat Sectele religioase în Japonia (Chișinău, 2019, 64 pg. și cu ediție în limba engleză), o recuperare cu adevărat importantă în contextul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, dar și în contextul identificării modelelor misiologice în care s-au mișcat slujitorii ortodocși ajunși pe alte meleaguri. Unele, să recunoaștem, neașteptate.

M-am bucurat să le descopăr ca muncă a unui responsabil de redacție cunoscut cercetătorilor din domeniul istoriei Ortodoxiei din Moldova, excelent documentarist în situații de cercetare inedite în domeniu, Dl. Vlad Cubriacov și să le citesc în tihnă. De altfel, editorul ne și ajută la înțelegerea unui om-fenomen, din punctul meu de vedere, prin două studii.

Primul volum este însoțit de introducerea intitulată Cuviosul Anatolie Tihai – punte de aur între oameni și neamuri, între pământ și cer (vol. Primul jurnal, pp. 6- 16), iar cel de-al doilea volum, de o introducere mai amplă, Cuviosul Anatolie Tihai – Etnograf și publicist ortodox român în Japonia (vol. Însemnări, pp. 8- 35, în română și engleză). Erau necesare astfel de prezentări pentru că nici măcar specialiștii în istorie națională nu amintesc de chipul, mai mult decât interesant, al distinsului Părinte Anatolie.

Părintele Anatolie

Părintele Anatolie e născut la 23 noiembrie – sau 30 august, după alte surse – 1838, în satul românesc Tărăsăuți (jud. Hotin), din părinții Elisabeta și Dumitru Tihai. Tatăl era administrator al moșiei familiei domnitoare Sturza din Noua Suliță și va ajunge, după ceva timp, paraecleziarh al Catedralei din Bălți. Școlar la Bălți, apoi seminarist la Chișinău și student la Academia de la Kiev (licențiat în 1869, coleg de suflet cu Episcopul Silvestru Bălănescu al Hușilor, cu care va purta o îndelungată și prietenoasă corespondență), parcurge începând cu anul 1865 – când este călugărit la mănăstirea Zografu din Sfântul Munte – o împlinire luminoasă a vocației de monah și propovăduitor al Evangheliei lui Hristos.

Poliglot – știa pe lângă limba română limbile slavonă, rusă, bulgară și greacă – și cu o mare tenacitate duhovnicească, la 24 aprilie 1872 ajunge în Japonia, în plină Săptămână Luminată a anului respectiv. Lui aveau să i se alăture doi misionari: Iacob Tihai, fratele său și diaconul Dimitrie Livovschi, fiul preotului din Japca (Orhei). Merită să spunem că fratele său va alcătui cu aleasa inimii sale prima familie mixtă, româno-niponă. Cei doi, absolvenți de seminar și Conservator, vor adapta cântarea bizantină la specificul limbii japoneze. Partiturile lor încă sunt validate de utilizarea în cult de comunitățile ortodoxe din Japonia.

Părintele Anatolie va sluji la Hakodate (1872-1878), profesor la Seminarul teologic din Surugai, Knada și Tokio, va întemeia misiunea din Osaka și va conduce Misiunea ortodoxă Rusă din Japonia (1879-1881). O perioadă a fost și directorul Școlii de cateheți din Osaka (1882-1889). Din munca lui ajung la noi două Jurnale misionare, precum și amintirile unei călătorii misionare ortodoxe în China. Predica în niponă, scria și comunica informații de interes misionar în reviste din Rusia, Basarabia și România.

Își dezvoltă aria cunoașterii lingvistice – va învăța perfect japoneză și engleză – și se va prezenta satisfăcător în franceză, germană și chineză.  Se stinge la 55 de ani dintre care 19 (1872-1890) și i-a petrecut în misiunea ortodoxă din Japonia. A fost socotit de către Sfântul Nicolae Kasatkin – apostolul ortodox al Japoniei – cel mai de preț colaborator al său. Pornit spre Basarabia sa dragă, simțindu-și moartea aproape în urma unei boli reumatice, se stinge la 28 noiembrie 1893 într-un spital din Sankt-Petersburg și este înmormântat  în cimitirul Lavrei Alexandru Nevski din nordul Imperiului de odinioară.

Din documente reiese însă existența unui monument (cenotaf, ridicat din conscripție publică) ridicat și la Biserica ortodoxă din Tokio, dedicat acestui om de excepție despre care japonezii notau în necrologul său – intitulat „Viața acestui om a fost ca o rouă”: „Învățătorul Părinte arhimandrit Anatolie, pe care l-am iubit mai mult decât oricine dintre cei cu care am fost în comuniune”.

Cele două volume publicate la Bălți relevă un foarte fin observator al vieții cotidiene, un om cu o largă conștiință a misiunii sale, pe care o vede împlinindu-se prin jertfă, rugăciune și Liturghie. Amănunte din misiune și cunoașterea locurilor, o admirabilă stăpânire a realității prin care își propovăduiește mărturisirea, cordialitatea admirabilă cu oamenii și intimitatea harismatică în care se află cu Dumnezeu entuziasmează și inspiră. Primele sale texte ca jurnalist le scrie în 1870 în Basarabia și tonul de jurnalist se păstrează în toate textele sale. Prezentele cărți sunt o alcătuire din fragmentele de viață cotidiană care se întorc 10000 de verste în paginile unor jurnale și reviste ortodoxe. Rapoartele sale misionare, textele de suflet și însăilările din cunoașterea imediată a poporului nipon sunt un excelent mijloc de învățare a modului în care misiunea se împlinește în acord cu smerenia și dragostea lui Iisus Hristos.

Prezentarea cărților acestora are și un tâlc mai actual. Când Ambasadorul Japoniei la București a mers să deschidă la Bălți o grădiniță construită pe finanțarea Guvernului Japoniei, a ținut să rostească discursul de deschidere al instituției în limba română. Fluent, corect și depășind simpla normă diplomatică. Atât că primarului orașului atunci în funcție i s-a tradus în rusă discursul pentru a putea pricepe ce spune. Excelența unui popor, cum este cel nipon, s-a vădit și în cordialitatea cu acela care în limba lor națională l-a vestit pe Hristos. Robul lui Dumnezeu Arhimandritul Anatolie Tihai. Sfântul de limbă română Ortodoxiei Japoneze.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: O minoră din Sibiu a plecat de acasă. Anunțați poliția dacă aveți informații despre ea

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, fără...

Știri pe același subiect