Sărbătorile lupilor

Tradiţii pe lună Trăim în mijlocul românilor, dar uneori destul de departe de ceea ce este românesc – într-o lume grăbită a cărei agitaţie îşi uită deseori punctul de pornire, sensul şi scopul. Departe de goana după bani, zgomotul maşinilor, de zecile de oameni cu „misiuni” urgente, lumea arhaică continuă să existe pentru noi. Ca să o putem vedea, trebuie să ne oprim. Să privim, să ascultăm, să înţelegem felul în care, prin ritualuri şi obiceiuri numai de ei ştiute, vechii români sărbătoreau viaţa, zi de zi. Sibiu 100% vă propune să descoperiţi care sunt cele mai importante, dar şi cele mai necunoscute sărbători româneşti ale lunilor calendaristice. Care sunt tradiţiile, legendele şi personajele mitice create de români pentru a da sens timpului lor. Ianuarie – cea mai geroasă perioadă a anului este, în calendarul popular, o lună în care majoritatea sărbătorilor sunt marcate de cultul lupilor. Din 16 până în 31 ianuarie, multe din ritualurile şi credinţele populare sunt guvernate de aceeaşi imagine a lupului ce „persistă ca dominantă mitică pentru poporul român” (Romulus Vulcănescu – Mitologie Română). Acesta simbolizează putere, şi noroc, dar este şi unul dintre cele mai temute animale pentru casele de păstori sau pentru ţăranii care creşteau vite. Împotriva lupului sau pentru a face pace cu el, românii practicau o serie de ritualuri menite să le asigure liniştea pe tot parcursul noului an. Noaptea lui SânPetru Noaptea de 15 spre 16 ianuarie este cunoscută şi sub numele de Nedeia Lupilor. Se spune că în acest moment, lupii se adună în haite la urlători (loc de trecere al lupilor) unde îşi cheamă divinitatea. Sf. Petru (în alte versiuni un călăreţ neînfricat) cunoscut şi sub numele de Sânpetrul Lupilor merge în pădure călare pe un cal alb pentru a le împărţi hrana – de obicei ofrande oferite de săteni: miei, oi sau capre. Oamenii credeau că în acest mod încheie o înţelegere cu animalele, iar în cazul în care acest obicei nu era respectat, tot satul era pustiit. SânPetru de Iarnă, sau Lanţul lui SânPetru (Sâmedru) personaj mitico-folcloric, stăpânul lupilor, îi apăra pe vechii români de boli, arsuri şi dăunători. Ziua de 16 ianuarie marchează miezul iernii, momentul în care sătenii pot arunca iarna în spate, pentru a pune mâna pe primăvară. Gura legată ªi zilele de 17 şi 18 ianuarie sunt marcate de divinităţi periculoase numite Circovii de iarnă. Ele aduc trăsnete, fulgere, grindină, boli dar şi lupi. Filipii de Iarnă sunt zeităţi ale ultimelor zile de ianuarie, cunoscuţi şi ei ca patronii lupilor. Sărbătoarea Filipilor aparţine în general femeilor tinere care primesc o „poruncă” de la mamele sau soacrele lor şi o ţin un anumit număr de zile. În aceste zile nu se coase, nu se spală pe cap si nu se dă cu împrumut, pentru ca altfel lupii vor mânca vitele. În prima zi de Filipi (29 ianuarie) se spune că este bine ca femeile satului să coasă gurile sobelor, ca să lege astfel şi gurile lupilor. În aceeaşi credinţă se leagă cu sfoară toate foarfecele sau cleştii din gospodărie. Oamenii nu trebuie să pronunţe acum cuvântul „lup” (înlocuit cu Grădineţ sau Găvat), crezându-se că prin simpla numire a animalului, acesta era chemat. Singura muncă ce este permisă în zilele de Filipi – care ţin până în 2, este spălatul hainelor cu apă clocotită „ ca să opăreşti gura găvatului” (Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii”). Fiind deopotrivă considerat benefic şi malefic, lupul era văzut de ţăranii români ca un stăpân al iernilor geroase. Simbol al curajului, animal totem al strămoşilor noştri, lupul este prezent şi astăzi în calendarul popular românesc, în 35 de sărbători anuale („Iarba fiarelor”- Ion Aurel Candrea). Pentru curaj Medicina magică românească folosea părul de lup pentru afumat şi vindecat, dinţii ca amulete purtătoare de noroc, iar gâtlejul de lup pentru descântatul fricii şi urâtului. Practicile foloseau părţi anatomice ale animalului (gheare, labe, dinţi, fire de păr) care erau considerate obiecte cu mare putere în stimularea magică a sănătaţii şi curajului oamenilor (Julia Maria Cristea – „Sărbătorile lupilor în istoria românilor”). Alexandra Ion Cristea