Între 4 septembrie și 8 noiembrie, Sibiu Contemporary Art Festival – SCAF revine la Sibiu cu cea de-a 7-a ediție. Tema din acest an: „Grădina entropiei. War / Măr”. Deschiderea evenimentului va avea loc pe 4 septembrie, de la ora 18:00, la Mănăstirea Ursulinelor. Ediția din acest an este organizată de Asociația Brukenthal von Studio, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal.
Am stat de vorbă cu Ioan Muntean, restaurator pictură și artist plastic, vicepreședintele Asociației Brukenthal von Studio și cu Alexandra Runcan, unul din cei doi curatori (alături de Ana Negoiță) ai SCAF 2026.
Despre premierele SCAF 2026, artiști prezenți în festival, conceptul gândit de organizatori și despre multe alte elemente care fac din ediția acestui an una memorabilă, în interviul pentru Sibiu 100%.
Așa s-a născut SCAF…
Sunteți prietenii principalii „vinovați”, dintre cei nu foarte mulți, de ceea ce se întâmplă aici. Și mă refer acum la SCAF. De ce-l faceți?
Ioan Muntean: Grea întrebare de ce-l facem… Pentru că nu avem altă soluție.
Interesează pe cineva ceea ce faceți?
Ioan Muntean: Da, cum să nu? Există un interes constant pentru arta plastică. Deși Sibiul e destul de conservator.
Alexandra Runcan: Tocmai de aceasta îl și facem. De aici a și a pornit SCAF. De la inițiativa Asociației Brukenthal von Studio, tocmai pentru a dinamita, pentru a revitaliza apetitul comunității pentru artă și pentru arta contemporană în special. Avem artiști activi la Sibiu, avem artiști care trăiesc și lucrează în Sibiu și sunt recunoscuți în țară și în străinătate. Dar, din păcate, acasă nu găsesc un mediu suficient de vibrant, un mediu suficient de dezvoltat pentru a expune, pentru a se face cunoscuți la Sibiu și pentru a-și aduce și ei ei contribuția la promovarea orașului.
Așa s-a născut SCAF. Colegii noștri și-au dorit să intre în dialog direct cu colegi din alte centre artistice din țară, să invităm artiști din străinătate și să aibă loc un schimb constant de idei. Să încercăm să îi dăm Sibiului și această nestemată, să zicem, pe coroană, să dăm Sibiului și arta contemporană. Pentru că interesul, dezvoltarea și investiția în patrimoniu construit și nu numai, în patrimoniu cultural e un apanaj major al Sibiului. Sibiu este recunoscut pentru aceasta și vrem cu timpul să devină recunoscut și pentru arta contemporană.
Și vrem să demonstrăm că, deși nu avem o formă de învățământ universitar la Sibiu, nu avem avantajul Clujului, nu avem o fabrică de pensule, nu avem o școală de pictură, deocamdată, vrem să demonstrăm că putem să acoperim o altă zonă. Putem să fim noi cei care promovează și putem să fim noi cei care dezvoltă un festival, o platformă de afirmare pentru artiștii plastici.
Dacă ar fi să „gândim” puțin la raportul intenționalității, al efortului depus, al obstacolelor în acest parcurs și la realizările în sine ale Festivalului de Artă Contemporană de la Sibiu (SCAF), cum arată aceste coordonate?
Alexandra Runcan: Cred că fiecare din noi are un răspuns diferit. Eu nu sunt artist plastic, eu vorbesc din perspectiva curatorului, să zicem. Eu m-am implicat în felul în care sunt aranjate expozițiile și în ce senzație poți să-i induci vizitatorului de la o ediție la alta. Pentru mine rezultatele vin în timp. Și nu mai sunt dezamăgită de asta, ci mi se pare că așa e normal.
Este un festival care a crescut pe propriile forțe, foarte organic și care a avut impact. Pentru că odată ce a debutat în 2020 SCAF, în oraș, nu știu dacă ați observat, au început să apară multe inițiative private. O galerie privată, un atelier, până și Uniunea Artiștilor Plastici, Galeria din Piața Mare, a avut perioade în care a fost mai activă, a dorit oarecum să țină pasul.
Uitați-vă la ofertele de divertisment. Sunt din ce în ce mai multe ateliere de pictură, workshop-uri, foarte multe activități, atât pentru adulți, cât și pentru copii, care au la bază, să zicem, o arecare formă de educație de artă contemporană. Șiacest aspect se vede inclusiv în oferta instituțională, inclusiv în Muzeul Brukenthal, care începând cu 2020 și până în prezent, prin Muzeul de Artă Contemporană a susținut proiecte mai solide, mai bine coagulate, a adus artiști de renume, deja consacrați.
„Am încercat să le spunem oamenilor că ușa noastră e deschisă și pentru ei, pentru proiectelor lor”
E normal ca un artist să fie atât de optimist și să vorbească atât de entuziasmat despre un proiect al său adus la liman. Dar deconsirați ceva și din necazuri, din nemulțumiri, din greutățile care au dus SCAF la stadiul acesta.
Ioan Muntean: De obicei ești pus la încercare ca să dovedești ceea ce știi și ceea ce-ți dorești.
Sigur că am pornit foarte de jos și, făcând asociația aceasta, am încercat cumva să coagulăm un grup pe lângă noi. Pentru că de unul singur se poate reuși. Și am văzut, sunt câteva exemple și în Sibiu, artiști de renume internațional care au reușit să-și marcheze efectiv numele pe răbojul istoriei. Dar, pe lângă aceasta, noi facem cumva ca lucrurile să se răstogălească pentru mai mulți în jurul nostru.
Adică nu mi-am dorit un spațiu de expus în care să fie doar lucrările mele. Oricând, în calitate de angajat al Muzeului Național Brukenthal, aș fi avut acces să pot să-mi expun lucrările acolo. Dar nu-i suficient asta! Adică trebuie să creezi cumva oportunități și pentru cei de lângă tine. Că nu poți să fii singurul zâmbitor de pe stradă dacă vezi că toți ceilalți artiști sunt triști pentru că nu au unde să-și expună. Și de aceea am venit noi cu ideea să construim un spațiu, să construim o lume a noastră, în care noi să putem să creștem împreună cu alții.
Dar noi cu ce am făcut aici am încercat să le spunem oamenilor că ușa noastră e deschisă și pentru ei, pentru proiectelor lor, cu care vor să vină. Ideea e ca împreună să facem ceva pentru comunitate. Și numai pentru sibieni. Că până la urmă, să știți că la expoziții nu vin numai sibienii.
Cum va arăta SCAF-ul din acest an?
Ioan Muntean: O chestie super super faină! Mai mult decât preconizam, zic eu, la începutul anului, am avut niște proiecții vis-a-vis de evenimentele care vor fi făcute în SCAF, dar vor fi niște chestii foarte tari! De exemplu, anul acesta se împlinesc 130 de ani de când cei de la Baia Mare și-au făcut Colonia de pictură și e o chestie de istorie pentru ei.
Am încercat să aducem de la Baia Mare 30 de artiști, să vină să expună alături de noi.
Alexandra Runcan: Sunt artiști selectați în urma apelului pentru proiect.
„Au început ei, artiștii, să ne caute. Și acesta e un lucru care te mulțumește pe tine ca organizator”
Ioan Muntean: Pentru prima dată se întâmplă aceasta! Adică înseamnă că oamenii au văzut anunțul nostru pe mass-media, pe Facebook, pe Insta și așa mai departe. Și au aplicat. Unii dintre ei au venit de dimineață cu curier sau cu câte o mașină mare, cu lucrări de trei metri pe doi… Oamenii depun un efort să fie expuși. Deci aceasta înseamnă că nevoia noastră, foamea noastră de cultură e dublată de foamea artiștilor din altă parte de a-și expune lucrările, de a le da cuiva să se uite la ele.
Mai avem un expo solo.
Alexandra Runcan: Da, avem o expoziție personală, a lui Petru Lucaci. El este artist vizual și președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România. Petru Lucaci nu a avut până acum o expoziție personală la Sibiu, dar va avea anul acesta în SCAF, cu o sală dedicată. Expoziția sa va fi curatoriată de către Ana Negoiță. Se numește „Camera Ecoului” și va trata feminitatea și frumusețea corporală, în stilul vizual al lui Petru Lucaci. Pe lângă acest insert personal, va veni la Sibiu și Robert Lörincz.
Ioan Muntean: Lörincz are undeva la 45 de ani, cam așa, e tânăr și creează foarte fain. E din Sfântul Gheorghe și a absolvit la Cluj. A mai fost expus inclusiv la Art Safari. Mulți dintre artiștii care au expus la Art Safari vor fi și ei prezenți aici. De aceea zic că au început ei, artiștii, să ne caute. Și acesta e un lucru care te mulțumește pe tine ca organizator.
Pe partea cealaltă, vom vedea cum reușește Alexandra și cu Ana Negoiță să se pună lucrurile să aibă cursivitate din punct de vedere conceptual în toată povestea aceasta.
„Oamenii duc lipsa unor expoziții de muzeu solide”
Alexandra Runcan: Vom crea, practic, povestea plimbării prin expoziție. Fiecare pas pe care îl vei face va dezvălui mai mult și mai mult din povestea de anul acesta.
Iar anul acesta povestea noastră este Grădina Entropiei. O realitate, să zicem, romanțată. Toți trăim într-o grădina Entropiei, căutăm să construim sisteme sustenabile, vii și viabile, cuprecum grădinile. Dar iremediabil, uneori, din păcate și greu de evitat, este haosul. Care intervine orice-i face.
Entropia, tocmai această mișcare haotică pe care nu o mai poți controla, intervine și în sistemele acestea pe care noi ni le dorim perfecte. Și pentru noi, ca oameni, ce poate fi entropia altceva decât lipsa de răbdare, răutatea, agresivitatea, tendința noastră de a clădi și de a distruge în același timp? Pentru că da, nu știu, când trăiam toți cu iluzia că ne îndreptăm către un soi de globalizare benefică și bună pentru toată lumea, constați cu stupoare că la granița ta se duce un război de gherila.
Și aceasta categoric ne destabilizează nu doar la nivel financiar și la modul în care trăim, cât și psihic. Nu e confortabil să trăiești așa și în momentul în care te simți amenințat, probabil că primele lucruri pe care vei vrea să le aperi vor fi elementele de cultură. Ce te identifică? Sau care e identitatea ta? Ce-ai lua cu tine dacă ai pleca? Unde te refugiezi? Sau ce reușește să-ți pună zâmbetul pe buze? Știu că pare ciudat că în 2026, când toată lumea consumă imagini pentru absolut orice (nu mai citim, dar vedem), să venim noi așa, naiv, cu un festival bazat pe vizual, bazat pe imagine.
Dar credeți-ne că e oarecum un avantaj pentru noi. Imaginile pe care noi le oferim publicului prin artă nu le veți mai întâlni altundeva. Și au cu totul alt impact decât ce rulează pe social media și pe alte canale media.
Nu doar datorită nouă, cât și datorită altor actori culturali din România, publicul pare din ce în ce mai avid de expoziții, de muzeu. Oamenii duc lipsa unor expoziții de muzeu solide.
„Avem undeva la vreo 130 de artiști, care vor veni fiecare cu povestea lui”
Ioan Muntean: Da, probabil că e o chestie de refugiu. Când îți e greu și vezi că realitatea din jurul tău se duce, alunecă, de pe o zi pe alta într-o direcție pe care nu ți-o dorești, probabil că oamenii vor să facă o fugă din asta de realitate într-o chestie pe care noi le-o oferim. Dar o chestie foarte faină! De exemplu, la expoziția lui Ștefan Câlția au fost undeva la 130 de lucrări, realizate de un singur artist. Și a avut un super succes!
Noi cred că o să avem undeva la vreo 130 de artiști, care vor veni fiecare cu povestea lui. Mă gândesc că, din 130 de încercări, ceva-ceva va prinde la fiecare parte. De aceasta, eu mă bucur foarte mult că avem o ofertă atât de bogată. Și din ofertea aceasta bogată sunt convins că lumea va aprecia ceva.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
