Moara cu ciutură din Svinița, repornită în Muzeul Satului

spot_img
Cele mai citite

520 de vizitatori au participat în cadrul atelierelor interactive de morărit în cadrul proiectului „Dăm apă la moară în Muzeul ASTRA”. De asemenea, în cadrul acestui proiect a fost repusă în funcțiune moara cu ciutură din Svinița, județul Mehedinți.
,,Cu ajutorul proiectului, patrimoniul material al Muzeului ASTRA a fost valorificat și promovat într-o lumină nouă, cea a funcționalității sale, fapt care se încadrează în prioritatea programului de a oferi soluții inovatoare de promovare a patrimoniului. Accentul de pe caracterul intangibil al obiectelor de patrimoniu este deplasat într-un câmp accesibil, animat, unde vizitatorul poate să perceapă senzorial obiectele și uneltele folosite în procesul de măcinare şi să cunoască atât produsele cât şi procedeele executate demonstrativ şi participativ cu ajutorul acestora. Astfel, vizitatorii muzeului înţeleg funcţionalitatea instrumentarului de lucru şi află poveştile din spatele lor în contextul morii „aduse la viaţă”.”, a declarat Ştefan Păucean, muzeograf Muzeul ASTRA
Activitățile din cadrul proiectului au urmărit să familiarizeze publicul cu vechile tehnici de măcinare și să scoată în evidență importanței unei mori în economia comunităților rurale.
Implementarea proiectului a fost finalizată la data de 30 septembrie 2017, însă demonstraţiile practice şi atelierele interactive, vor continua şi în perioada următoare.

spot_img
Ultimele știri

Palatul Brukenthal Avrig după INCIDENTUL de sâmbătă seara: Ne exprimăm regretul sincer pentru situația creată și, înainte de toate, pentru disconfortul și îngrijorarea celor...

Într-o informare publică transmisă după incidentul de sâmbătă seara, administratorul Palatului Brukenthal Avrig, Mihaela Klingeis, transmite că regretă situația...

Știri pe același subiect