Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu anunță suplimentarea programului de reprezentații pentru spectacolul „Poți și tu? Pot și eu”, regia Irina Crăiță-Mândră, în urma interesului ridicat din partea publicului.
Biletele pentru cele trei reprezentații programate inițial – sâmbătă, 4 iulie, de la orele 11.00 și 18.00, precum și duminică, 5 iulie, de la ora 11.00 – s-au epuizat rapid. Din acest motiv, a fost adăugată o reprezentație suplimentară duminică, 5 iulie, de la ora 13.00.
Noile bilete vor fi puse în vânzare începând de miercuri, 1 iulie, ora 12.00, online pe teatrulgong.ro și la sediul instituției.
Spectacol interactiv, dedicat copiilor mici
„Poți și tu? Pot și eu” este un spectacol interactiv dedicat copiilor mici, inspirat din universul ludic și sensibil al poveștilor semnate de Olina Ortiz și Eric Carle. Producția invită publicul la joacă și descoperire, transformând gesturi simple, sunete și obiecte obișnuite în elemente de poveste și imaginație.
Actorii devin ghizi ai acestei experiențe teatrale, implicând copiii într-un joc creativ în care curiozitatea, mișcarea și bucuria devin elemente centrale ale spectacolului. Fiecare moment este construit astfel încât să încurajeze interacțiunea și explorarea lumii prin ochi de copil.
Detalii spectacol
Titlu: POȚI ȘI TU? POT ȘI EU
Regie și dramatizare: Irina Crăiță-Mândră
Scenografie: Bianca Veșteman, Sabina Veșteman
Mișcare scenică: Andreea Belu
Muzică: Charlie Fălămaș
Ateliere: Diana Ribana, Florian Mureșan, Claudia Benchea
Distribuție: Barbara Crișan, Raluca Răduca, Mihaela Grigoraș, Mircea Corcoveanu, Gabriel Muncuș
Spectacolul are o durată de aproximativ 35 de minute și este recomandat copiilor cu vârste între doi și cinci ani.
Bilete și acces la spectacol
Accesul se face pe bază de bilet, disponibil online pe teatrulgong.ro sau la sediul teatrului, de miercuri până vineri între 11.00 -18.00, sâmbăta între 10.00 -18.00 și duminica între 10.00 -14.00.
Preț bilet: 12 lei (tarif unic flexibil).
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI



