Teatrul „bunelor maniere”

„Colectivul Teatrului Naţional «Radu Stanca» Sibiu îşi exprimă profunda tristeţe faţă de dispariţia actorului Paul Mocanu”, aşa sună mesajul teatrului sibian la moartea actorului de 87 de ani, care l-a întâlnit pe George Enescu în copilărie, a fost coleg cu Radu Beligan, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, şi cu Radu Stanca, la Teatrul de Stat din Sibiu. Probabil unii dintre actori simt o tristeţe profundă acum, dacă l-au cunoscut şi dacă l-au apreciat, însă mi-e foarte greu să cred că şi conducerea teatrului sibian simte la fel. Paul Mocanu l-a jucat pe Tipătescu în „O scrisoare pierdută”, în regia lui Radu Stanca, alături de soţia acestuia în rolul Zoei, actriţa Dorina Stanca, şi multe alte roluri, cu o prezenţă scenică fermecătoare, aşa cum era şi în afara scenei. De câte ori l-a invitat actuala conducere pe acest om să susţină un recital? În ultima perioadă a vieţii, a susţinut recitaluri în alte părţi, a cântat la chitară, a interpretat versuri, şi-a împărtăşit amintirile despre teatru cui a vrut să-l asculte. Multe dintre ele le-a publicat în cartea „Din culisele teatrului românesc”, cu un cuvânt înainte de Radu Beligan. Ce poate fi mai frumos decât ca, într-o zi oarecare, un om rafinat, de o eleganţă perfectă şi cu o prezenţă caldă, aducând puţin cu Al Pacino, să-ţi recite din Shakespeare? Aşa era Paul Mocanu. Din firea şi felul său de a vorbi, dar şi din fotografiile incluse în cartea sa, care-l înfăţişează în diverse roluri pe scenele de la Bucureşti şi Sibiu, se distingea o mare capacitate de a interpreta atât tensiunea unei drame, cât şi dezinvoltura unei comedii. De câte ori l-a invitat Catedra de Artă Teatrală a U.L.B.S. pe acest om, pentru a împărtăşi viitorilor actori din experienţa sa şi din amintirile sale despre teatrul regizat de cel cu al cărui nume se mândreşte acum Teatrul Naţional „Radu Stanca”? Paul Mocanu spunea că detestă vulgaritatea din teatrul contemporan şi faptul că regizorii nu mai au acelaşi respect pentru text ca altădată, schimbând uneori cu totul tipurile personajelor. Însă, mergea să vadă spectacole destul de des, pentru că, în sinea lui, voia să le înţeleagă viziunea. Ultima dată ne-am întâlnit la spectacolul „Felii”. Dacă actuala conducere a Teatrului Naţional „Radu Stanca” l-ar fi preţuit şi respectat, ar fi putut să-i ofere măcar un abonament gratuit la spectacole. Dar nu se fac asemenea lucruri nici în „capitala culturală europeană”, nici în „capitala bunelor maniere”. Mihai Curtean