Un articol pentru cei puţini

Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) „Cei care m-au iubit au murit înainte de vreme, / Cei care m-au înţeles / Au fost loviţi pe la spate şi înmormântaţi în grabă, cei / Care mi-au tras la xerox programul genetic au înnebunit / ªi-şi plimbă în soarele amiezii / Privirea tumefiată, creierul mirosind a cloroform.” – aşa începe „Budila-Express”, poate cel mai bun poem al lui Alexandru Muşina, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai generaţiei literare ’80. Teoretician al „poeziei cotidianului”, Muşina şi-a creat o voce originală în literatura română, îmbinând sarcasmul cu latura sentimentală, prezentă întotdeauna în textele lui, sub o formă sau alta, chiar dacă ea răzbate mai greu când e flancată de mostre ale limbajului libertin, în tradiţia postmodernă americană a libertăţii de expresie artistică. De ce aceste cuvinte despre un poet optzecist (care nu se numeşte Cărtărescu), aici, într-un articol de ziar? În primul rând, pentru că merită să fie cunoscut şi citit de publicul larg şi în al doilea rând, pentru că lunea trecută, la Biblioteca Astra, câţiva scriitori, profesori şi studenţi au avut ocazia să-l asculte vorbind despre poezie şi să intre în dialog cu el, într-o seară organizată de Revista Transilvania. Poetul, născut la Sibiu, actualmente cadru universitar la Braşov, a vorbit despre „poezia lucrurilor de care ne pasă”, o teză pe care o susţine de ani buni, cum e şi „noul antropocentrism” în literatură, concept propus în locul „postmodernismului”, dar pe care acum nu l-a mai numit aşa. Deşi nu a citit publicului din poemele sale, cele apărute recent par să încerce o depăşire a postmodernismului, adoptând un fel de „transmodernism”, cum e cel teoretizat de Enrique Dussel, încercând să îmbine „tradiţia” cu „modernitatea”. Discuţia de luni a avut multe faţete, de la noua avangardă literară pornită în S.U.A. la eventuala dispariţie a scrisului profeţită de Marshall McLuhan, de la sensibilitatea specifică fiecărei epoci la bombardamentul cu informaţie asupra omului societăţii actuale, de la expresia eminesciană „Poezie – sărăcie!” la cititorii de poezie de azi, puţini şi individualizaţi prin propriul gust. Discuţia s-a prelungit în grup restrâns, până la o oră foarte târzie, vorbindu-se, printre altele, despre cum marii poeţi români au avut importante influenţe nu din literatura română, ci din cea străină şi despre şansa literaturii române în lume, care devine tot mai cunoscută în ultima vreme. O seară frumoasă care, pentru cei pasionaţi de literatură, ar fi părut prea scurtă, oricât ar fi durat. Mihai Curtean