Se spune că Mart este cea mai nesănătoasă lună din calendar. Pe parcursul acesteia ba e ploaie, ba e senin, ba dă o brumă, ba este soare. Plus că este și una dintre cele mai lungi. În tradițiile populare, se spune că Mart a luat două zile de la fratele său Faur (Februarie) și tocmai din acest fapt se bat aceștia în vânturi și brume. Unele voci spun că Mărțișor nu a luat numai de la Faur două zile, ci și de la celelalte luni din an, ca să arate că el este cel mai tare.
V-ați ales baba?
Perioada de 1 și 9 martie mai este cunoscută și ca „Zilele Babelor” sau „Zilele Babei Dochia”. În ziua de întâi, femeile își aleg câte o babă (o zi), și așa cum va fi ziua aleasă, așa va fi tot anul. Băieții își aleg și ei una, iar cum va arăta ziua respectivă, la fel va fi și aleasa lui pentru nuntă. Marcel Lutic, în cartea sa „Timpul sacru… Sărbătorile de altă dată”, menționează că primele patru zile ale lunii martie prevestesc vremea din anotimpurile anului. Dacă la 1 martie va fi o zi frumoasă, tot anul va fi așa, iar dacă plouă, tot anul va fi unul ploios.
Legătura dintre Baba Dochia și Mărțișor
Baba Dochia era cunoscută ca o bătrână rea, care i-a dat nurorii sale niște probe aproape imposibile de îndeplinit, cum ar fi: să prefacă lână albă în lână neagră, să caute fragi copți în luna februarie și așa mai departe. Aceasta chiar a reușit, deși sarcinile erau absurde. A ajutat-o un flăcău frumos ce se numea Martie. Supărată, amăgită și de un soare arzător, Baba Dochia, a plecat să se suie în plai, și crezând că timpul e frumos a început să-și lase treptat cele nouă cojoace pe unde apuca (n. r. unele tradiții spun că ar fi fost 12, deoarece cele doisprezece zile reprezentau un echivalent al celor 12 luni ale anului, ceea ce conferea funcției oraculare o mare greutate).
S-a întâmplat ca la un moment dat să vină un frig foarte puternic și a înghețat, prefăcându-se mai apoi într-o stană de piatră. Ce mai trebuie știut, e că tot în această legendă, această babă torcea o lână și găsind o para ar fi pus-o pe un șnur de lână, așa născându-se mărțișorul.
Început de nou an
În această poveste putem vedea veșnica opoziție între soacră și noră, opoziția în plan simbolic a întunericului cu lumina, a frigului cu căldura, a timpului friguros cu cel călduros, a anului vechi cu cel nou. Atunci oamenii vorbeau de anul vechi ca de o babă, actualmente vorbim de anul ce a trecut ca de un moș. În mod simbolic, știm că anul nou a fost serbat de români primăvara, până în secolul al VII lea. Tot această zi marcând un străvechi început de an agrar. De aceea avem simbolic această babă, care semnifică moartea anului vechi, și nora, nașterea anului nou.
Datorită acestei lupte încrâncenate, perioada de la începutul lunii martie este considerată una plină de sacralitate negativă, de aceea avem nevoie să fim apărați, și cum putem să fim protejați și apărați decât cu un mărțișor, un talisman. În special această protecție este simțită ca nevoie de către cei tineri. De aceea pe ei îi puteai vedea mai des purtând acest simbol, el fiind la început compus din două șnururi răsucite.
Povestea Mărțișorului
Se spune că la început mărțișorul era alb-negru, făcut șnur din lână de oaie. Albul semnifică puritate. Iar negrul este considerată o nonculoare a originilor, care preceda creația, un simbol al fertilității, considerat culoarea pământului roditor și al norilor de ploaie. A urmat apoi o varianta de albastru cu alb, albastrul fiind un substituit al negrului, de la cuvântul sanscrit „nîla”, care înseamnă atât albastru, cât și negru. Ajungând apoi la combinația alb-roșu, pe care o avem și noi astăzi.
Roșu este o culoare ce are un puternic efect asupra simțurilor noastre, un simbol al tinereții, al frumuseții, al sănătății, al începuturilor, al iubirii și al bogăției. Este mereu asociat cu venirea primăverii, nașterii, căsătoriei. Se spune că roșul protejează, de aceea se pune un șnur roșu la mâna copiilor pentru a nu fi deochiați. Moneda pe care o agățau strămoșii noștri la acest șnur era o monedă argintie. Acum avem tot felul de amulete care însoțesc acest șnur. Ele poartă mereu un mesaj simbolic dat mărțișorului, de exemplu potcoava care semnifică urarea de noroc.
Cine trebuie să poarte mărțișorul și unde trebuia purtat
Pe vremuri, mărțișorul era pus în special la copii, de către mame, spre a fi apărat de bolile care sunt aduse de primăvară. Alte surse spun că era purtat și pentru a contracara funcția distructivă a soarelui alb, orbitor și rece (n.r. materializat în bănuțul de argint). Faptul că mărțișorul era aruncat sau păstrat până la venirea berzelor, care trebuiau să ia „negrețele” (oxidarea produsă de soare) și să aducă „albeața” sănătoasă a obrazului vine să confirme această valență.
În lipsa aruncării, schimbul se putea realiza prin agățarea mărțișorului într-un pom înflorit sau într-un trandafir, pentru a putea acționa principiile magiei simpatice (n.r. inversul magiei negre). Mărțișorul era purtat de fete tinere și de neveste, ca ele să fie sănătoase, curate ca argintul, albe și rumene la față ca florile. Dar mai era purtat și de către feciorii de însurătoare. În trecut, se spune că mărțișorul se punea în zonele mai sensibile ale corpului; dacă vorbim de fete, ele le puneau la gât, iar dacă vorbim de băieți, ei îl puneau la încheieturile de la mâni și de la picioare.
Cine făcea mărțișorul
În mod tradițional, mărțișorul era făcut de mame. Acestea îl puneau înainte de răsăritul soarelui copilului în ziua de întâi. Specialiștii spun că mărțișorul se poartă măcar nouă zile, sau până la venirea lunii pline, a berzelor, ori la înfloritul florilor, cel mai târziu până la Rusalii. Când se scotea, în mod tradițional se punea la un pom înflorit.
Mărțișorul, înscris în Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității
Mărțișorul a fost scris în Patrimoniul UNESCO, în lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității în 2017, fiind inclus într-un dosar comun împreună cu Bulgaria, Macedonia de sud și Moldova. Mărțișorul este element care nu este prezent doar în mediul rural, ci și în mediul urban, purtat cu mândrie între granițele noastre, dar și de către diasporă.
Surse: etnolog Maria Șpan
