Articol de Sorin Cigher
Cancanul evanghelic este în grafic, funcționează foarte bine. Ne pricepem la toate! Când un subiect este cald, fierbinte, toate rețelele se înroșesc, apar unii care au de spus ceva, alții care vorbesc mult, dar nu spun nimic și cei care tac. De multe ori, unii se grăbesc și o iau înainte cu tot felul de scenarii, prind o idee și o rostogolesc până devine importantă, alții așteaptă în tăcere. Unii tac și ar fi bine să vorbească, alții vorbesc și ar fi bine să tacă. Asta se întâmplă atunci când informațiile sunt luate de peste tot, mai puțin din sursele sigure. Constat că subiectivismul ne caracterizează, dar lipsește consecvența.
Oferim lumii evanghelice exact ce ne cere ea, subiecte siropoase care mai mult dezbină decât unesc.
Când a fost vorba de poziționarea corectă cu privire la perioada Covidului, au apărut specialiști în sănătate publică exact de pe băncile școlilor teologice și și-au susținut părerile de la amvoanele bisericilor noastre. Ne-a dezbinat covidul mai mult decât a distrus virusul propriu-zis.
A început războiul ruso-ucrainean. Au fost entuziasmați și implicați câteva zile, apoi a început vânarea refugiaților și atitudinea ostilă față de ei. Războiul a făcut victime colaterale, unii au devenit pro, alții contra. În Ucraina se moare și azi, iar noi ne-am obișnuit cu morții de acolo încât nu se mai vorbește despre asta aproape deloc. Subiectul fierbinte s-a răcit!
Au început alegerile, de fapt lanțul interminabil de alegeri. Subiectele cu privire la candidați și la ideologia promovată de ei s-au regăsit pe toate platformele sociale. Unii au fost puternici în vorbe, dar mai puțin în fapte, alții au preluat și transmis fără să verifice. A fost o luptă, uneori pe față, între liberaliști și suveraniști, s-a văzut foarte clar direcția pe care o propunea fiecare. Politicienii s-au luptat pentru a ajunge sus, în conducere, iar noi am rămas cu răni pentru că nu am reușit să ne punem de acord, am anatemizat, am discreditat și s-au rupt relații pentru că entuziasmul a fost prea fierbinte, dar rațiunea, înghețată.
Apar tot felul de personaje evanghelice care ne provoacă prin acțiunile pe care le fac, prin fapte controversate, rețelele sunt pline de astfel de exemple, iar pe marginea subiectelor sunt discuții interminabile. Parcă așteptăm și zicem în surdină: cine este următorul? Uneori, ne-am pierdut obiectul muncii noastre, suntem preocupați mai mult de ce au făcut alții și cât de siropoase sunt acțiunile, uitând de noi și de relația noastră cu Dumnezeu.
Recent, două personaje cunoscute în mediile evanghelice (diferența între ele a fost de 60 de ani) au decedat. Unul moare în pat, după ani mulți de slujire, iar altul își găsește sfârșitul în mulțime, după ani mai puțini, dar pasionat de ceea ce face și spune. Amândoi au plecat lăsând în urmă lacrimi, durere. La unul te-ai fi așteptat să plece, era vremea, iar la celălalt nu ai fi spus că trebuie să părăsească lumea așa de tânăr, dar cine suntem noi să decidem cum e bine și când e timpul?
Dumnezeu este Suveran, El este deținătorul vieții și decide în dreptul nostru când e timpul de plecare. Pe marginea morții celor doi, care a fost un subiect fierbinte, mulți au scris, unii bine, alții mai puțin informați și alții au tăcut. Unii sunt în extrema exagerării, iar alții au îmbrățișat muțenia totală. Fiecare știe, în dreptul lui, de ce face asta!
Cu ce rămânem noi? Problemele, situațiile, necazurile, moartea, viața, suferința, lacrimile, toate astea ne unesc sau ne dezbină? Ce ne dorim? Să mai apară un subiect în lume care să ne țină treji sau inventăm noi ceva?
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
