Pentru a exprima adâncimea prăznuirii Duminicii acesteia, după o săptămână de postire și rugăciune plină de chemare la pocăință și trăire a milei lui Dumnezeu, Părinții Bisericii ne-au așezat la îndemână Evanghelia chemării Apostolilor (Ioan. 1.43-51).
Mântuitorul cheamă la Sine pe Filip, pe care „l-a găsit” așa cum îl „găsise” Andrei. Așa cum Andrei îi vestise fratelui său Simon – ce se va chema Chifa – că „l-a găsit” pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos. Nici Filip nu se vrea singur, ci cheamă pe Natanael, cel pe care Mântuitorul îl va numi „israelit în care nu este vicleșug” poate și pentru că nu acceptase fără să raționeze asupra ideii unui Mesia ce vine din Nazaret.
E o Evanghelie în care se vede că orice chemare reală naște chemare, o pace neliniștită, un soi de vârtej în Duh de reacții și cuvinte. Primim deci sprijin pentru a ne înțelege Ortodoxia care nu, nu este o religie – creștinismul este numele religiei -, ci un mod fundamental de viață în Hristos. De asumare și trăire a Evangheliei. De asumare a ceea ce numim a fi „întâlnirea” cu Iisus Hristos.
Întreaga iconologie a chemării la Apostolie este pusă zălog hotarului primei Duminici din Post. Ca să învățăm că Ortodoxia este o chemare, dar ortodoxul nu se poate defini al lui Hristos doar pentru că se leagă de ritual și ceva atitudini de suprafață. Ești ortodox când te lași interogat de Hristos, când dialoghezi cu El și-ți destăinuie – asemeni destăinuirii făcute lui Natanael – un colț tainic din sufletul tău.
Nu. Nu ești credincios doar pentru tu crezi că nu ai îndoieli. Ci, mai degrabă, dacă îți exprimi îndoielile și le lămurești în dialog cu Domnul Iisus Hristos. Pentru aceea postirea este un lung pelerinaj spre Ierusalim. O căutare a sensului înveșnicirii tale. O netulburată interogare asupra lucrurilor fundamentale ale vieții.
Răspunsul la răspunsurile noastre? Ortodoxia. Cerurile deschizându-se și îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului. Pentru a le vedea, e nevoie de El, Cel care Se coboară în mijlocul nostru. Nu există Ortodoxie lipită doar de trivialitățile unor tâlcuiri ce se vor tradiție. Ortodoxia este fundamentată pe Scriptură și pocăință, pe luciditatea realismului Părinților Bisericii – care ne-au dăruit Monumentele Tradiției -, care este desprinsă, dar nu ruptă din izvorul tainic al vederii lui Dumnezeu.
Nu, nu este exclusivistă, pentru că Domnul Iisus Hristos nu ne dorește în Împărăția Sa ca niște apucați, cu penibilități și apucături de fanatici. Ortodoxia este școală a bunului simț și a simțirii lucrării Duhului Sfânt. Orice exces o rănește și o înăsprește în raport cu oamenii, eludând izvorul de Har al prezenței Mântuitorului.
Asta nu înseamnă că nu este exigentă și deci „canonică”, înzestrând cunoașterea cu dogme și învățături de credință. Dar în mod cert în Ortodoxie Iubirea este mai de preț decât dogma. Pentru că niciun om nu poate mărturisi credința și dragostea către Dumnezeu – pe care nu-L vede – dacă față de frații și surorile sale, pe care îi vede, se arată răutăcios și răzbunător.
În Ortodoxie se simte cel mai amplu diferența între revoluție și revoltă. A înnoi viața ta de dragul lui Hristos e mai de preț decât toate schimbările produse în lume pe care le propui fără să te jertfești pentru mai binele aproapelui. Să ne merităm, zic, Ortodoxia! Și să trăim pentru ea!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
.){kind=link}