Sunt destule teorii ale conspirației, apar mereu explicații științifice și răsar specialiști la tot pasul. Nu întârzie să apară nici extrema religioasă, cu oameni profund ancorați în scenarii apocaliptice. Uite așa, panica se instalează subtil, iar noi transformăm orice dramă într-un subiect de cancan catastrofal.
În realitate, vorbim despre un dezastru cumplit care a lovit pe neașteptate. Într-o singură clipă, unii au pierit fără suflare, iar alții au scăpat prin miracol, în ultimele secunde. Încercăm din răsputeri să fim empatici cu cei rămași, însă durerea lor nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Starea de șoc a pus stăpânire pe sufletele lor, iar întoarcerea la normalitate va fi un drum lung și anevoios, care va dura ani de zile de acum înainte.
Dacă punem totul doar pe seama naturii și decidem că a fost o simplă întâmplare, putem închide capitolul. Oamenii vor strânge dărâmăturile, va începe reconstrucția și o vor lua de la zero. Totul se uită atât de repede… Ne vom resemna spunând: „Se mai întâmplă, sunt fenomene naturale, e încălzirea globală sau imprudența unora”. Apoi vom căuta, ca de obicei, vinovații de serviciu pentru toate nenorocirile din această lume.
Dar eu nu aș merge pe această linie cinică, pentru că simt că nimic nu este întâmplător. Nu cred o clipă că acei oameni au suferit pentru că au fost mai răi decât alții, și nici că cei care au supraviețuit sunt mai buni decât cei care s-au înecat în apele învolburate. Cred, în schimb, că noi, cei care am rămas doar spectatori, avem de învățat cele mai dure lecții.
Tragedia aceasta ne strigă o realitate crudă: viața este atât de fragilă, iar moartea este singura certitudine. În orice fracțiune de secundă, totul se poate schimba radical. Nu suntem stăpâni pe acest pământ. Oricât de bine ne-am ancora existența, oricât de trainică ne-ar fi casa, zidită din cele mai scumpe materiale, totul se poate prăbuși într-o clipită, ca un castel din cărți de joc.
Nu ar trebui să ne punem atâta încredere în propriile forțe. Ar trebui să învățăm să depindem mai mult de Cineva care este deasupra tuturor. Privind cu durere la aceste scenarii dramatice, suntem obligați să ne punem întrebări care dor: Sunt eu cu adevărat pregătit dacă un astfel de dezastru ar veni peste mine? Am eu convingerea și credința că există un Dumnezeu care știe ce face și de ce face?
Tot ce se petrece în jur, tot ce li se întâmplă altora, simt că este tot mai aproape. Sunt tot mai conștient că mi se poate întâmpla oricând și mie; nu sunt cu nimic mai special sau mai ocrotit decât semenii mei. Cred din tot sufletul că Dumnezeu nu greșește, chiar dacă minții noastre umane îi este cumplit de greu să accepte această realitate în fața suferinței.
Semnalele de alarmă răsună puternic în fiecare colț al lumii. Ele au rolul de a ne trezi, de a ne aminti să trăim pregătiți, cu „bagajele la ușă”. Oricând ne poate veni rândul, dar întrebarea tulburătoare rămâne: încotro ne vom îndrepta sufletul?
Filosoful Socrate spunea: „O viață neexaminată nu merită trăită!”, iar Sfântul Apostol Pavel ne avertiza: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, suntem mai de plâns decât toți oamenii!”
În mijlocul acestei dureri, eu aleg să cred în glasul răsunător, tot mai profund și mai deslușit al Celui care a creat universul. Un Dumnezeu care nu ne-a părăsit, care iubește omenirea și o vrea, cu gelozie, pentru El!
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
